Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Suceava a ajuns în spatele gratiilor după un scandal în care şi-a implicat fiica în vârstă de 28 de ani. Incidentul a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 7.00. Vasile-Puiu Hriţuc s-a deplasat la scara blocului din Burdujeni unde locuieşte fosta soţie şi fiica acestora. În momentul în care fata a ieşit din bloc, bărbatul a abordat-o şi i-a cerut să-l însoţească, numai că a primit un refuz.
Mai mult, fiica s-a refugiat într-un magazin din apropiere, fiind urmată de tată, care s-a postat în cadrul uşii şi a refuzat să o lase să iasă. După câteva minute, mama a sunat la 112 şi la faţa locului au ajuns patru poliţişti.
Aceştia au încercat să aplaneze situaţia, numai că în loc să colaboreze cu poliţiştii, Vasile-Puiu Hriţuc a început să-i înjure şi să-i ameninţe. Puşi în faţa acestui comportament, poliţiştii au intervenit în forţă şi l-au imobilizat pe bărbat, nu înainte de a folosi spray-ul iritant lacrimogen din dotare.
Trebuie spus că Hriţuc nu era la primul conflict cu fosta familie. Pe numele său a existat şi un ordin de restricţie prin care judecătorul a decis că nu se poate apropia de fosta soţie, ordin care a fost respectat, dar care între timp a expirat.
După ce l-au ridicat în cătuşe, poliţiştii l-au dus la sediu şi au început audierea, iar la final l-au pus sub acuzare pentru cinci infracţiuni: lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv patru infracţiuni de ultraj.
În cursul zilei de vineri, pe numele lui Vasile-Puiu Hriţuc a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior un judecător de drepturi şi libertăţi a decis arestarea bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile. Această măsură a fost deja contestată şi urmează să se judece la Tribunalul Suceava zilele următoare.