Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a început refacerea faţadelor pavilioanelor cunoscute ca Spitalul Vechi. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat că lucrările au început cu pavilionul în care funcţionează secţiile Pneumologie şi Îngrijiri Paliative, după care schelele se vor muta la clădirea secţiei Oncologie. Pavilionul secţiei de Boli Infecţioase va beneficia de o investiţie mai amplă, de 6,24 de milioane de lei cu TVA, care include lucrări de consolidare, cu cămăşuirea pereţilor exteriori ai subsolului, hidroizolaţia şi termoizolaţia acestora, subzidiri interioare, uşi de acces şi ferestre suplimentare şi mărite.
Subsolul unde funcţionează ambulatoriul secţiei Boli Infecţioase va fi reabilitat şi recompartimentat pentru asigurarea circuitelor funcţionale, conform cerinţelor actuale, separat pentru pacienţii adulţi şi pentru copii şi pentru asigurarea condiţiilor optime de siguranţă şi de confort pentru activitatea medicală.
Acest ansamblu de clădiri ale spitalului a fost construit între anii 1891-1903 şi, cu excepţia pavilionului în care funcţionează Pneumologia şi Îngrijirile Paliative, a cărui hidroizolaţie s-a finalizat în primăvara acestui an, nu dispune de un sistem adecvat de preluare şi dirijare a apelor rezultate din precipitaţii, astfel că au apărut infiltraţii la demisol şi a fost afectată tencuiala exterioară. Clădirile au nevoie de reabilitarea instalaţiilor de fluide medicale, a celor sanitare, termice şi de climatizare şi de ascensoare pentru transportul pacienţilor de la ambulatoriile de specialitate situate la primul nivel, către parter şi etajul I.
Managerul Rîmbu a mai spus că în această perioadă se lucrează şi la pregătirea proiectelor pentru anul viitor, printre care amenajarea parcului spitalului, realizarea traversării subterane pietonale între Spitalul Nou şi Spitalul Vechi, înfiinţarea compartimentului pentru arşi în cadrul secţiei Chirurgie Plastică, a laboratorului propriu de cardiologie intervenţională, construcţia unui heliport pentru elicopterele SMURD şi a unei cantine restaurant pentru personal şi aparţinătorii pacienţilor internaţi.