Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu consideră că PSD demonstrează pe zi ce trece că luptă împotriva României. Bogdan Gheorghiu a declarat că dacă o entitate străină ar fi elaborat „un plan diabolic” pentru distrugerea României, acesta ar fi fost o glumă pe lângă acțiunile desfășurate de PSD împotriva statului român. Gheorghiu a ținut să prezinte cele mai toxice măsuri luate de PSD împotriva românilor. „O astfel de măsură este aducerea incompetenților de la partid în funcții decizionale ale administrației de stat, cum ar fi Darius Vâlcov, Codrin Ștefănescu, Dănuț Andrușca, Olguța Vasilescu etc. Urmează apoi modificările legislative care să ușureze furtul banilor publici și scăparea de legea penală a celor care au devalizat deja bugetele publice, dar și vehicularea unui număr mare de minciuni și angajamente false în relația cu Uniunea Europeană”, a spus deputatul PNL de Suceava. El a spus că o altă măsură a PSD împotriva românilor este și mărirea unor pensii și salarii ale unor funcționari de stat la un nivel nesustenabil pe termen lung prin supraîndatorarea statului și transferul responsabilității rambursării datoriilor pe generațiile viitoare. Bogdan Gheorghiu a făcut referire și la blocarea marilor investiții publice, creșterea importurilor și inflație ridicată, dar și refuzul actualei guvernări de a accesa fonduri europene, motivul fiind acela „că banii europeni nu pot fi furați”, cum este și cazul autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Deputatul liberal a spus că PSD se face vinovat și de compromiterea Anului Centenar prin lipsa de finanțări și sabotarea sistematică a dezvoltării social-economice a regiunii Moldova, dar și de compromiterea Bisericii Ortodoxe Române prin „căpușarea imaginii ei de către lideri PSD cu probleme penale”. Deputatul PNL de Suceava a precizat că printre măsurile luate de PSD împotriva românilor se mai numără și „relansarea marii corupții” și încercările sistematice de anihilare a Parchetului General, a ICCJ, a DNA, a SPP, a SRI, a CNA sau a presei independente.