Un client mai vechi al polițiștilor din orașul Dolhasca s-a ales cu un mandat de arestare preventivă, după ce s-a dovedit că el este autorul furtului unui telefon chiar din sediul poliției din oraș, comis în urmă cu o lună de zile.
Incidentul a avut loc în sediul poliției din Dolhasca, în data de 6 septembrie. Nicolae Gabriel T. fusese adus de polițiști la sediu pentru audieri, fiind suspectat de comiterea furtului unui cal. Bărbatul este cunoscut polițiștilor ca fiind autorul mai multor furturi de animale în zona orașului, fiind trimis în judecată în mai multe dosare.
În urma audierilor care au avut loc, poliţiștii postului de poliție au constatat că telefonul de serviciu al postului dispăruse, demarându-se cercetări pentru identificarea hoțului și recuperarea aparatului. Verificările făcute ulterior l-au arătat ca principal suspect de comitere a furtului pe Nicolae Gabriel T., care furase telefonul în timp ce aștepta să fie audiat, pe un hol al secției de poliție.
Prezentat joi în fața magistraților Judecătoriei Fălticeni, cu o propunere de arestare preventivă din partea procurorilor, instanța de judecată a emis pe numele bărbatului un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, pentru comiterea infracțiunii de furt. El a fost introdus în arestul IPJ Suceava, unde își va ispăși pedeapsa.