Pompierii au intervenit, luni noapte, la un puternic incendiu care a izbucnit în comuna Arbore, la un depozit de furaje al unui fermier.
Alarma s-a dat în jurul orei 22.10, la ferma de animale a lui Vasile Ruști, din Arbore. Focul a pus probleme deosebite din cauza cantității mari de material combustibil, baloți de furaje.
La fața locului au intervenit militarii Gărzii de Intervenție Solca și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, în total cu cu cinci autospeciale de stingere și un buldoexcavator.
„La sosirea echipajelor, ardeau generalizat furaje depozitate în interiorul unei hale metalice, cu pericol de propagare la casa de locuit a proprietarului și la o gospodărie învecinată”, a declarat sublocotenentul Alin Găleată, ofițerul de relații publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Focul a fost lichidat la 5 minute după miezul nopții, iar obiectivul de a salva casa a fost atins. Totuși, flăcările au mistuit multe bunuri.
În urma incendiului au ars aproximativ 8 tone de furaje (baloți), un autoturism pentru dezmembrare, o instalație pentru irigat, circa 1.600 metri pătrați de folie pentru acoperit căpșuni și o instalație electrică. De asemenea, s-au degradat alte 5 tone de furaje, circa 3 metri cubi de cherestea și acoperișul din tablă al halei.
„Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător”, rezultă din cercetările pompierilor militari.
Pompierii au transmis că au salvat locuința, circa 3 metri cubi de cherestea și 54 tone de mere din gospodăria afectată, precum și proprietatea aflată în imediata vecinătate.
Pagubele se cifrează, la o primă estimare, la aproximativ 50.000 de lei.