O creşă dintr-un oraş din zona de munte şi 12 unităţi de alimentaţie publică au fost amendate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în urma controalelor pe care le-au efectuat în luna septembrie. Creşa a fost amendată cu 1.000 de lei pentru lipsa probelor de alimente, iar celelalte 12 amenzi, în valoare totală de 19.700 de lei, au fost aplicate pentru diverse abateri: şapte pentru lipsa cursurilor de igienă la personal, două pentru lipsa termogramelor, una pentru lipsa substanţelor biocide, una pentru condiţii igienice deficitare la blocul alimentar (la o pensiune din zona de munte) şi una pentru absenţa analizelor medicale la personal.
Inspectorul-şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, dr. Dinu Sădean, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că în domeniul aliment au fost, în septembrie, 193 de controale, dintre care două la producători, unul la distribuitori, 108 la retaileri, 73 la unităţi de alimentaţie publică şi nouă la brutării, patiserii şi cofetării.
În domeniul non-aliment, inspectorul Sădean a afirmat că au fost realizate 378 de controale.
Alte 15 controale au vizat unităţi de turism (12 pensiuni şi trei hoteluri), 5 au fost la unităţi de mediu, în urma unor sesizări, 53 de controale în domeniul produselor cosmetice, din care 44 la unităţi de desfacere, 8 la frizerii şi unul la un salon de înfrumuseţare, 110 controale au vizat produsele biocide, fiind verificate unităţi sanitare, unităţi de învăţământ şi unităţi de alimentaţie publică.
67 de şcoli fără apă curentă şi cu WC necorespunzător în curte
Dr. Sădean a declarat că în luna care a trecut DSP a efectuat un control tematic în 167 unităţi de învăţământ, dintre care 78 de controale au fost la unităţi de învăţământ preşcolar, 64 la unităţi de învăţământ primar şi gimnaziu, două la unităţi de învăţământ special, nouă la licee, unul la o unitate de învăţământ postliceal, trei la cămine, patru la blocuri alimentare, unul la o unitate care face catering pentru o şcoală şi cinci controale au vizat ateliere-şcoală.
De asemenea, au fost verificate 38 de cabinete medicale ale medicilor de familie, medicilor specialişti şi de medicină şcolară.
În urma controalelor în şcoli, 67 de unităţi de învăţământ din judeţ au fost descoperite cu „neconformităţi”, respectiv lipsa apei curente şi grupuri sanitare în curte necorespunzătoare. Dr. Sădean a spus că în aceste cazuri nu au fost aplicate sancţiuni, s-au dat doar termene de conformare şi urmează o nouă verificare.
În luna septembrie DSP a mai verificat apa de îmbăiere la patru piscine. Dacă din punct de vedere microbiologic apa de fost găsită conformă la toate patru, din punct de vedere chimic, la două proporţia de clor a fost sub limita necesară.