Mai mulți pescari au sesizat, ieri, faptul că pe râul Suceava, în zona industrială, între municipiul reședință de județ și Lisaura, au apărut pești morți. La fața locului s-au deplasat oameni de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Garda de Mediu și Direcția Sanitar Veterinară Suceava, care au luat la periat malurile.
În câteva zone s-au găsit pești morți, însă doar puiet și câteva exemplare de cel mult o palmă lungime. Oricum mult sub ceea ce au sesizat cei care au anunțat inițial mortalitatea piscicolă. Pescarii spuneau că au văzut o „perdea” de pește mort care s-a dus în aval.
Totuși, o mortalitate piscicolă s-a produs, chiar dacă nu una majoră. Cei de la SGA Suceava au recoltat probe de apă, în timp ce sanitar-veterinarii au ridicat câțiva dintre peștii morți, pentru probe de laborator. Urmează a se stabili dacă apa era poluată peste limită și care a fost cauza morții peștilor.
Este posibil ca dimensiunea mortalității piscicole să nu fi fost vizibilă ieri. Și în urmă cu câteva luni de zile, când s-a înregistrat o mortalitate masivă, primii pești morți care au apărut au fost cei mici.
Până când vor veni rezultatele probelor de apă și de la peștii morți, autoritățile nu s-au pronunțat dacă a fost vorba de o poluare.
În luna iunie a acestui an, pe râul Suceava, aproximativ în aceeași zonă, s-a înregistrat o poluare masivă, în urma căreia au pierit mari cantități de pește. Atunci s-au strâns sute de kilograme de pește mort, de pe o rază de doi kilometri. Peștii morți erau din speciilemreană, scobar, ştiucă, şalău şi porcuşor, cei mai mulţi de dimensiuni medii. Mulţi peşti aveau în jur de un kilogram, însă au fost găsite şi ştiuci de dimensiuni mai mari, 3-4 kilograme.
Atunci, autoritățile au stabilit că poluarea a fost provocată de deversările din stația de epurare a ACET. Debitul scăzut al apei și temperaturile mari au favorizat atunci mortalitatea.