Sintagma „nici un final de săptămână fără şoferi băuţi pe şoselele din judeţ” începe să se transforme, din păcate, într-o normalitate îngrijorătoare. În numai câteva ore, poliţiştii au tras pe dreapta mai mulţi şoferi care au plecat la drum cu maşina după ce au consumat băuturi alcoolice. În unele situaţii, cantitatea de alcool consumată a fost mare, dovadă şi valorile indicate de aparatul etilotest.
„Campionul” finalului de săptămână vine de la Vadu Moldovei, de pe DN 2. Sâmbătă seară, în jurul orei 21.30, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control un autoturism marca Fiat. Şoferul, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Roman, mirosea a alcool, iar la verificare aparatul a indicat nu mai puţin de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”. Pentru aceeaşi faptă vor fi cercetaţi alţi trei şoferi care au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Unul dintre ei are 32 de ani şi este din Rădăuţi, iar sâmbătă noapte, aproape de miezul nopţii, nu a mai calculat corect distanţele şi a intrat cu maşina pe care o conducea, un VW Golf, într-un alt autoturism care staţiona regulamentar.
Poliţia a fost chemată la faţa locului, iar rezultatul a fost 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu o valoare asemănătoare, mai exact 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost prins sâmbătă după-amiază un alt şofer. Este vorba de un tânăr de 25 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui Audi A4, pe drumul naţional 2E, în apropiere de Marginea.
Cel de-al patrulea şofer care a consumat alcool în exces înainte de a pleca la drum cu maşina este un bărbat de 49 de ani, din Vicovu de Sus. Acesta a fost oprit pentru control în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se deplasa dinspre Brodina spre Vicovu de Sus.
La testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-au fost recoltate două probe de sânge.