Primarul din Siret, Adrian Popoiu, şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, au semnat, joi, contractul de finanţare pentru un proiect de peste un milion de euro pentru Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” din acest oraş. Adrian Popoiu a precizat că este vorba de proiectul „Construcţie şi dotare de ateliere, laboratoare şi amfiteatru în cadrul Colegiului Tehnic „Laţcu Vodă” şi are o valoare nerambursabilă de 1,294 milioane de euro. Popoiu a spus că este primul proiect finanţat în Regiunea Nord-Est prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (Regio), prin Prioritatea 10.1/Obiectivul Specific 10.2 - Creşterea gradului de participare la învăţământul profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii. Proiectul vizează construirea unei clădiri de 1.181 de metri pătraţi, în care vor funcţiona trei laboratoare, trei ateliere şi un amfiteatru. La demisol, clădirea va avea un spaţiu deschis, denumit generic „Atelier Mecanic”, în cadrul căruia vor fi amenajate un atelier de lăcătuşerie, un atelier maşini cu comandă numerică (CNC), unul de mecanică măsurări - întreţinere şi verificare auto. De asemenea, la parter vor funcţiona un laborator proiectare CAD, un laborator textile şi unul de textile-croitorie.
„Unitatea şcolară nu are în prezent astfel de ateliere şi laboratoare, deşi conform Standardului de Pregătire Profesională, elaborat de Ministerului Educaţiei Naţionale pentru calificările tehnician transporturi şi mecanic auto, acestea constituie elemente de bază pentru activităţile de atelier”, a arătat primarul din oraşul Siret.
Adrian Popoiu: „Prin această investiţie, impactul asupra mediului de afaceri va fi unul semnificativ”
Adrian Popoiu a spus că de rezultatul acestor investiţii vor beneficia cei 530 de elevi care urmează filiera tehnologică din cadrul Colegiului Tehnic "Laţcu Vodă”, dar şi cele 40 de cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea în această unitate şcolare, care vor avea parte de infrastructură educaţională de calitate, care să corespundă standardelor de pregătire profesională elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
„Este un proiect foarte important pentru noi şi este o investiţie complementară la Colegiul <Laţcu Vodă>, având în vedere că am beneficiat de o finanţare, tot prin POR, în perioada trecută de programare, pentru extinderea colegiului. Prin implementarea acestui proiect, elevii Colegiului Tehnic <Laţcu Vodă> vor învăţa pentru o meserie şi nu doar pentru o diplomă. Consider ca prin această investiţie, impactul asupra mediului de afaceri va fi unul semnificativ, întrucât forţa de muncă calificată, în completarea facilităţilor oferite de parcul industrial Siret, vor constitui un mediu extrem de prielnic dezvoltării economice”, a declarat Adrian Popoiu.
În acelaşi timp, directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei, a precizat că Programul Operaţional Regional a pus la dispoziţia autorităţilor publice locale Axa 10 privind Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, pentru a interveni pe trei paliere, respectiv învăţământ preşcolar, învăţământ obligatoriu şi învăţământ profesional şi tehnic. Investiţiile în învăţământul profesional şi tehnic (licee tehnologice şi infrastructura pentru formarea profesională iniţială) vor viza asigurarea unor facilităţi educaţionale, în concordanţă cu cerinţele angajatorilor, cu tendinţele evoluţiei economice şi cu nevoile pieţei muncii. Vasile Asandei a ţinut să felicite Primăria Siret pentru preocuparea sa pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale din comunitate. El a subliniat că Primăria Siret a depus mai multe proiecte cu finanţare europeană la ADR Nord-Est. „Trebuie să recunosc că este una dintre cele mai active primării de oraş în această perioadă de programare”, a mai spus Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est.