Una dintre cele mai vechi fântâni arteziene din municipiul Suceava, cea din intersecția de la „Nordic”, a intrat în reparații începând de joi, pentru o perioadă de două luni și jumătate.
„Fântâna arteziană are o vechime de peste 30 de ani și necesită reparații la bazin, la sistemul de alimentare cu apă, precum și modificarea instalației de recirculare și pompare a apei. Termenul de execuție este de 75 de zile, conform contractului, dar sper ca până la data de 30 noiembrie 2018 să fie finalizate lucrările”, a precizat viceprimarul Marian Andronache.
Pentru că lucrările de modernizare vor fi finalizate în iarnă, sucevenii se vor putea bucura de îmbunătățirile făcute abia de anul viitor, în vară, când vor fi repornite artezienele din oraș.