Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Viorel Seredeciuc s-a întâlnit, ieri, cu ambasadorul Irlandei în România, Excelenţa Sa Derek Feely, la discuţii participând şi ataşatul comercial în cadrul ambasadei, Liviu Buzilă. În cadrul întâlnirii, ambasadorul Derek Feely a transmis că scopul vizitei în judeţul Suceava este de a identifica oportunităţile de investiţii pentru companiile irlandeze, sens în care se doreşte o cooperare strânsă atât cu autorităţile locale, cât şi cu Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.
În timpul discuţiilor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava a făcut o prezentare a judeţului, a principalelor oportunităţi de investiţii, accentuând în acelaşi timp potenţialul turistic deosebit din zona noastră. De asemenea, Viorel Seredenciuc a făcut o prezentare amplă a viitorului Parc Industrial Bucovina I, care va funcţiona în vecinătatea Aeroportului Internaţional "Ştefan cel Mare".
Vicepreşedintele CJ Suceava a arătat că domeniile de care este interesată partea irlandeză sunt agricultura şi IT, zone economice în care, deja, investitorii irlandezi au investit sume importante. „Oaspeţii au precizat că dacă în anii anteriori companiile erau concentrate pe oraşele mari din România, cu precădere din partea de vest şi sud-vest, în prezent se doreşte o distribuire a investiţiilor irlandeze şi în zona Moldovei, cu atât mai mult cu cât în oraşele mari se simte o lipsă acută a forţei de muncă”, a spus Viorel Seredenciuc. El a mai precizat că în timpul întâlnirii s-a discutat şi despre necesitatea dezvoltării infrastructurii judeţului Suceava, mai ales a celei rutiere, demers care ar conduce la o mai mare atractivitate a judeţului din punct de vedere investiţional.
„Deşi domnul Derek Feely este la prima vizită în judeţul Suceava, a dorit să transmită că îşi doreşte să revină în Suceava nu neapărat din perspectivă oficială, ci ca turist, şi că infrastructura existentă în zonă este în măsură să atragă investiţii importante”, a mai declarat Viorel Seredenciuc.
În cursul zilei de ieri, ambasadorul Irlandei în România a mai avut întâlniri cu reprezentanţi ai mediului economic, respectiv cu unii dintre investitorii irlandezi din judeţul Suceava şi cu conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava.