Un adolescent în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava şi care practicase până de curând lupte greco-romane la Liceul cu Program Sportiv Suceava, a sfârşit tragic într-un accident de motocicletă produs pe fondul vitezei şi al lipsei de experienţă în condus.
Accidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2.30. La acea oră, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, pe strada Ion Irimescu din localitate, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane.
La faţa locului a fost găsit un tânăr care era proiectat pe partea carosabilă, fiind decedat lângă motocicleta cu care se deplasase.
Din cercetările ulterioare a rezultat că Alin S., tânărul de 17 ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune frontală cu carcasa metalică de protecţie a unui contor de gaz. După acest impact violent, tânărul a ajuns pe carosabil, unde a fost găsit decedat.
Tânărul nu avea drept de a conduce motocicleta, neavând permis pentru nici o categorie de vehicule.
Al optulea mort în accidente în septembrie, în municipiul Suceava
Luna septembrie a fost una cu adevărat neagră pe şoselele din municipiul Suceava. După cele trei accidente cu şapte morţi produse la începutul lui septembrie, este a opta viaţă pierdută într-un interval scurt de timp.
Nu putem să nu remarcăm că în toarte cazurile la mijloc a fost vorba de multă, foarte multă inconştienţă. Şoferi şi motociclişti fără permis, unii şi băuţi, şi un căruţaş care a ieşit pe un drum naţional fără a se asigura, în faţa unui autobuz, aşa pot fi descrise pe scurt tragediile din această lună din municipiul Suceava.
Rata de mortalitate este fără precedent în municipiul Suceava.
Se mai remarcă şi faptul că toate tragediile s-au petrecut la ore târzii, ceea ce denotă clar că este nevoie ca poliţiştii rutieri să fie mult mai prezenţi în stradă, la controale, mai ales noaptea, când pe străzile din oraş se circulă cu viteză, iar adesea la mijloc mai este vorba şi de alcool ori de conducători auto sau motociclişti fără permise de conducere.
Având în vedere cum se circulă noaptea prin municipiul Suceava de ani de zile am putea spune că tragediile la care s-a ajuns erau inevitabile.