Municipiul Suceava va avea, de luna viitoare, nu mai puţin de patru firme cu care va colabora pe partea de reparaţii stradale. Pentru prima dată, la licitaţia de atribuire a contractului de reparaţii stradale şi-au unit forţele toate firmele din municipiu care prestează astfel de servicii, câştigând licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru o perioadă de un an.
„S-a finalizat licitaţia pentru noul contract de reparaţii stradale. Actualul contract expiră pe 6 octombrie, din păcate anul acesta nu s-au consumat o bună parte din banii alocaţi acestui capitol, pentru că nu s-au făcut lucrări suficiente. Din păcate, firma cu care avem contract nu a avut capacitatea necesară de lucru, având prea multe lucrări luate, în mai multe direcţii, încât în teren, în loc de 12 echipe, cum se lucra în alţi ani, au fost doar câte 1-2 echipe...”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Noul contract pentru repararea străzilor din municipiul Suceava, în valoare de 10 milioane de lei, va fi semnat pe 1 octombrie, cu Florconstruct, SUCT, Autotehnorom şi Con Bucovina.
„Este un contract pe un an de zile, a fost singura ofertă depusă. Toţi asfaltatorii din municipiul Suceava şi-au unit forţele, în loc să se mai bată doi ani de zile prin instanţe, iar acest lucru mă bucură, pentru că unul singur nu avea forţa necesară, iar cei care pierdeau licitaţia o contestau cu siguranţă”, a spus primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean şi-a exprimat speranţa că se va mai putea recupera din ce nu s-a putut asfalta în vară, dacă vremea va fi favorabilă.
„Anul acesta lucrările de asfaltare au fost în suferinţă. Din păcate, firma cu care am avut contract nu a avut forţa de muncă necesară. Am avut nenumărate discuţii, deplasări în teren. Azi aduceau o formaţie la lucru, a doua zi nu o mai găseam”, a menţionat Ion Lungu.
Actualul contract, care expiră la finele săptămânii viitoare, a fost încheiat cu Autotehnorom, pentru o perioadă de doi ani.