În perioada 24-28 septembrie 2018, mai mulți studenți, de la programe de licență și masterat, și profesori de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), vor participa la prima ediție a Tabărei CreativLit Ipotești, organizată la Ipotești de Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Este un proiect inovator, care își propune favorizarea dialogului dintre poeții contemporani și mediul universitar, studenți și profesori, din România, Republica Moldova și Ucraina (Cernăuți), în spațiul lumii eminesciene.
Pe lângă studenții suceveni, la Tabăra CreativLit Ipoteștivor participa studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat ”Dimitrie Cantemir” din Chișinău.
Tabăra CreativLit Ipotești își propune întâlnirea studenților cu mari poeți români contemporani (în acest an vor fi Ana Blandiana și Nora Iuga), prilej de dezbateri, lecturi, comentarii și de analize de texte propriu-zise, deopotrivă din Eminescu și din poeții invitați. De la Suceava, studenții participanți - Paraschiva Pîțu, Anamaria Antonesi, Georgiana Obadă și Otilia Ungureanu - vor fi însoțiți de conf. univ. dr. Daniela Petroșel, prodecanul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării.
Cu acest prilej, la Ipotești se va inaugura și sala „Mihai Ursachi”, în care va fi inclusă o donație valoroasă de cărți și de obiecte personale care i-au aparținut marelui poet, prilej cu care prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu va susține o conferință despre poezia sa.