Dorna Medical organizează astăzi, 21 septembrie, un simpozion pe teme medicale de actualitate, creditat de Colegiul Medicilor din România. Locul de desfăşurare a manifestării ştiinţifice va fi Sala de Conferinţe a Policlinicii Dorna Medical din Vatra Dornei.
Potrivit reprezentanţilor Dorna Medical, tema simpozionului, „Investigaţiile paraclinice şi screening-ul pacientului cu afecţiuni gastroenterologice, urologice şi ortopedice în ajutorul medicului de familie şi clinician”, este una de maximă stringenţă atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi.
Pe lângă amploarea ştiinţifică, manifestarea constituie un prilej de întâlnire între medicii specialişti şi colaboratori ai Policlinicii Dorna Medical din Vatra Dornei şi medicii de familie din judeţul Suceava, în ideea de a evidenţia faptul că pentru binele pacientului trebuie să existe o colaborare strânsă între toate aceste paliere ale sistemului de sănătate.
Printre temele de laborator de interes ştiinţific se numără şi „Noi abordări pluridisciplinare în investigarea candidozelor superficial. Dermatofitii – un diagnostic complex”, precum şi „Vitaminele B şi D – importanţa lor pentru organism şi analizele relevante”. Medicii participanţi la simpozion vor analiza şi supune dezbaterii relevanţa investigaţiilor paraclinice şi screening-ul pacientului cu afecţiuni gastroenterologice, urologice şi ortopedice.
De precizat că sala de conferinţe din cadrul Policlinicii din Vatra Dornei a găzduit şi alte simpozioane pe teme medicale, şcoli de primăvară de imagistică şi conferinţe la care au luat parte somităţi din lumea academică a medicinii româneşti, cum ar fi prof. dr. Radu Badea, prof. dr. Ioan Coman, prof. dr. Sorin Dudea, doctor Nicolae Crişan, şeful Secţiei de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca.