Municipalitatea suceveană este dispusă să cumpere de la TASA activele fostei societăţi de transport public local, TPS, care au ajuns în proprietatea companiei în urma unei executări silite, în 2004.
Negocieri în acest sens se poartă încă de anul trecut, iar în urma acestora s-a ajuns la un preţ considerat rezonabil.
„TPL a trimis o adresă la primărie, prin care ne informează că au negociat cu TASA să cumpere activele pe care aceştia le au la baza unde îşi desfăşoară activitatea.
Ne-au informat de negocieri de anul trecut, au discutat asta în Consiliul de Administraţie, au cerut o ofertă, au negociat-o cu TASA, în final s-a ajuns la suma de 550.000 de euro pentru activele fostului TPS. Ca principiu sunt de acord să continuăm negocierile, în ideea de a face acolo baza de transport pentru zona metropolitană”, a anunţat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că atunci când a ajuns primar, în 2004, a fost pus în faţa faptului împlinit, pentru că suprafaţa betonată a actualului sediu al TPL şi clădirile de acolo au ajuns în proprietatea TASA în urma executării silite a societăţii de transport public local, pentru datorii către bugetul de stat.
„Trebuie să reparăm eroarea care s-a făcut atunci, când nu s-au plătit datoriile la timp şi s-a ajuns la executare silită. Când am ajuns primar era prea târziu să se mai poată face ceva”, a spus Lungu.
Activele fostului TPS au stat la baza unui conflict care durează de aproape 14 ani, între municipalitatea suceveană şi TASA, în acest timp având loc numeroase procese, care nu s-au soldat cu nici un rezultat concret, doar cu timp pierdut şi bani irosiţi.
Tocmai de aceea, la finele anului trecut, după ce s-a schimbat conducerea de la TASA, au fost începute negocierile.
Soluţionarea problemei activelor de la TPL ar da posibilitate municipalităţii să pună în practică un alt proiect, care vizează zona metropolitană.
„Anul trecut, în noiembrie, când Ghidul Solicitantului nu era încă definitivat şi ne făceam iluzii că putem folosi terenul de la TPL ca bază pentru autobuzele electrice, am solicitat o evaluare firmei Romcontrol – 668.878 de euro. Chiar de s-au modificat şi acolo regulile în timpul jocului şi nu s-au mai alocat finanţări pentru zonele metropolitane, continuăm ideea şi anul viitor vom promova nişte proiecte punctuale, cu primăriile Ipoteşti, Moara, atât pe transport, cât şi pentru o piaţă angro mai mare.
Primul proiect de zonă metropolitană va fi pe transport, dar avem nevoie şi de o bază auto”, a adăugat Ion Lungu.
TASA este proprietar pe clădirile şi suprafaţa betonată a actualului sediu al TPL, în vreme ce terenul de sub betoane se află în proprietatea TPL, care l-a primit de la primărie, ca majorare de capital social
Noua bază auto pe care o va face municipalitatea în Burdujeni Sat va fi utilizată doar pentru transportul electric, în baza proiectelor demarate, la Suceava urmând să ajungă 55 de autobuze electrice, majoritatea de capacitate mare.