Aproape o sută de saci cu deşeuri, care au însumat aproximativ o mie de kilograme, au fost strânşi de circa patru sute de elevi de la unităţile de învăţământ din municipiul Rădăuţi care au participat, la finele săptămânii trecute, la o igienizare a mai multor spaţii de pe raza localităţii în cadrul Zilei de Curăţenie Naţională şi Globală, eveniment organizat de Asociaţia BIOSILVA în parteneriat cu Asociaţia AREAS, cu sprijinul administraţiei locale rădăuţene.
Mai precis, sâmbăta trecută, cei mici au adunat mizeriile aruncate de „cei mari”, reuşind să adune o cantitate semnificativă de ambalaje, hârtii, peturi, chiar scutece şi alte lucruri aruncate de cetăţenii certaţi cu bunul-simţ. Acţiunea tinerilor de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc”, Şcoala „Dimitrie Cantemir”, Şcoala „Mihai Eminescu”, Şcoala „Regina Elisabeta”, Şcoala „Bogdan Vodă” şi de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” şi Colegiul „Andronic Motrescu” s-a desfăşurat în parcurile din localitate, în zona bazarului auto şi în alte zone aglomerate din municipiu.