Un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Brodina a surprins la finele săptămânii trecute două persoane, în apropierea graniţei româno-ucrainene, în timp ce încercau să introducă ilegal în ţară câteva colete cu ţigări.
Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, vinerea trecută, în jurul orei 12.30, o patrulă de la SPF Brodina a observat două persoane care cărau mai multe colete spre interiorul ţării noastre şi care la vederea oamenilor legii au abandonat pachetele, întorcându-se pe teritoriul statului vecin.
Poliţiştii de frontieră au descoperit în apropierea frontierei de stat patru colete care conţineau două mii de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava a precizat că ţigările, în valoare de aproximativ 23.400 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, fiind dispuse măsurile legale care se impun.