Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Suceviţa, şi-a găsit sfârşitul după un stupid accident de muncă. Bărbatul a venit acasă de la muncă sâmbătă, în jurul orei 17.00. După aproximativ o oră i-a spus soţiei că merge la subsolul casei să taie nişte lemne cu drujba.
Nu după mult timp, soţia a auzit strigătele de ajutor ale bărbatului, iar când mergea spre subsol l-a văzut că vine plin de sânge. Bărbatul se tăiase, din greşeală, la gât cu drujba, dar a avut puterea să urce până în casă, loc unde a şi leşinat.
Femeia a chemat ambulanţa, dar până să ajungă echipajul medical la faţa locului, bărbatul a decedat. Cauza morţii este ,,secțiune carotidă dreapta prin tăiere cu drujba”.
Cu ocazia examinării cadavrului s-a mai observat că bărbatul mai avea o rană urâtă, cu dimensiunile de 11 x 4,5 cm, în zona toracică superior dreapta.