Sâmbătă a fost lansat portalul web ro-alert.ro, care reprezintă o etapă în procesul de punere în funcţiune a aplicaţiei RO-ALERT de avertizare şi alarmare a populaţiei în situaţii de urgenţă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, site-ul ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populaţiei şi detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât şi posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepţionarea mesajelor difuzate în situaţii de urgenţă.
Mesajele pot fi recepţionate şi pe telefonul mobil, iar secţiunea „Configurare telefon” asigură informaţii complete despre modul de configurare a telefoanelor mobile în toate reţelele, astfel încât publicul să poată recepţiona mesajul pe telefonul mobil de care dispune.
Mesajele RO-ALERT pot fi recepţionate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a reţelelor publice de comunicaţii mobile şi nu este necesară instalarea unei aplicaţii pe telefoanele mobile. Sistemul RO-ALERT funcţionează indiferent dacă utilizatorul deţine servicii de tip abonament sau prepay, iar recepţionarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.
Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone ameninţate de situaţii de urgenţă şi este particularizat în funcţie de tipul evenimentului produs ori prognozat. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui şi a numărului de telefon al utilizatorului.
Secţiunea “Întrebări frecvente” oferă răspunsuri la întrebări legate de sistemul RO-ALERT, acoperind detalii tehnice, reguli de comportament în cazul recepţionării mesajelor de avertizare. În plus, portalul ro-alert.ro asigură conexiunea cu celelalte surse de informare puse la dispoziţie de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Sistemul RO-ALERT este implementat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).