Tentativa de răpire pe care a reclamat-o o adolescentă din Liteni-Moara se pare că nu este decât o invenţie menită să atragă atenţia asupra unei nemulţumiri pe care fata o avea. După audierea mai multor martori, inclusiv sora de 13 ani a fetei, se conturează o pistă falsă de anchetă pe care adolescenta ar fi încercat să-i ducă pe poliţişti.
Din ultimele informaţii, se pare că inclusiv minora a revenit asupra declaraţiilor iniţiale şi ar fi recunoscut că în realitate nu s-a întâmplat nimic. Această poveste ar fi fost inventată după ce adolescenta, elevă în clasa a VIII-a a şcolii din Liteni, a solicitat să fie preluată cu microbuzul şcolar pentru a ajunge la ore şi ar fi primit un refuz din partea conducerii instituţiei de învăţământ pe care o frecventează.
În aceste condiţii, fata a scos pe piaţă scenariul în care a fost victima unei tentative de răpire, cu scopul de a arăta pericolele la care este expusă dacă nu merge la şi de la şcoală cu microbuzul.
Adolescenta a fost examinată ieri şi de un medic legist, care a stabilit că nu are nici o rană din presupusa luptă cu cel care dorea să o răpească. Cercetările din dosar nu au fost încă finalizate, dar dacă aceste date se vor confirma, cel mai probabil oamenii legii nu vor avea decât varianta de a-l închide, eventual cu o posibilă sancţiune pecuniară pentru familia fetei pentru alertare fără rost a autorităţilor.
Joi la amiază, poliţia din Moara a fost sesizată cu privire la faptul că o fată în vârstă de 14 ani a fost pe punctul de a fi răpită de pe strada principală din Liteni, la scurt timp după ce ieşise de la cursuri, mai exact în jurul orei 14.00.
„Am ieşit de la ore, de la şcoală, la 13.45, şi mergeam spre casă. La un moment dat, pe sensul opus de mers a trecut o maşină de culoare neagră, şi de acolo m-a fluierat cineva. Nu am spus nimic şi mi-am văzut de drum. Apoi, aceeaşi maşină a venit după mine. Din ea a coborât un tip înalt şi mai slab, cu cagulă pe faţă şi mănuşi, care mi-a spus să urc în maşină. Eu am spus că nu şi el a vrut să mă urce cu forţa. Am început să fug, iar el a venit după mine. Ne-am împiedicat amândoi şi m-a prins de picior. Atunci am auzit că cineva a strigat <Las-o!> şi a a urcat în maşină şi a dispărut”, a fost povestea livrată de adolescentă.
Acuzaţii extrem de grave, care au necesitat cercetări serioase şi audieri de martori, dar care se pare că nu se adeveresc.