Cei mai buni silvicultori din cadrul celor 24 de ocoale silvice care administrează fondul forestier de stat, dar și privat, din județul Suceava, s-au întrecut joi în cunoștințele teoretice și practice, în cadrul concursului profesional „Cel mai bun pădurar”.
În urma parcurgerii testelor cu un grad sporit de dificultate, pe locul I s-a clasat Cristian Hrehorciuc, de la OS Pătrăuți, câștigător al altor două etape județene, în anii anteriori, dar și al unei etape naționale, în 2016.
Pe locul II s-au clasat doi pădurari, Marius Fîrcal – OS Crucea și Petru Șoflău – OS Putna, iar pe locul III Ștefan Aursulesei – OS Iacobeni și Ioan Știrbu – OS Stulpicani.
Cu mențiuni au fost recompensați: Dumitru Crăciun - OS Vatra Dornei, Ilie Coca - OS Breaza, Nicolae Tanu – OS Frasin și Sorin Candrea – OS Broșteni.
Prezent la festivitatea de deschidere a competiției profesionale, precum și la cea de premiere, șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru că s-au dovedit a fi cei mai buni dintre profesioniști, precizându-le că ei reprezintă o emblemă a ocoalelor silvice de la care provin, aspect care le impune și o mare responsabilitate în tot ceea ce fac.
Ocupanții primelor trei locuri vor fi răsplătiți cu premii în bani, de către Direcția Silvică Suceava, conform contractului colectiv de muncă, alte premii fiindu-le acordate și din partea Sindicatului „Silvicultorul”, reprezentat de liderul acestuia, Cezar Straton.
Ocupantul locului I, Cristian Hrehorciuc, va reprezenta județul Suceava la etapa națională a competiției profesionale „Cel mai bun pădurar”, care urmează să fie organizată luna aceasta de către Direcția Silvică Mehedinți.
Concursul "Cel mai bun pădurar" are ca obiectiv principal perfecţionarea pregătirii profesionale a acestei categorii de personal silvic, probele concursului fiind în strânsă legătură cu principalele activităţi și sarcini de serviciu aferente fișei postului - o probă teoretică, urmată de mai multe probe practice, precum recunoașterea speciilor forestiere, a celor de vânat și a dăunătorilor pădurii.