Un autoturism care se deplasa pe un drum agricol din Milișăuți, paralel cu râul Suceava, a fost scăpat de sub control și a căzut în apă. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 13.00, la câteva sute de metri de podul din tuburi pe care se circulă provizoriu.
La volan era un tânăr care a declarat că a scăpat volanul de sub control din cauza pietrișului. Tânărul a ieșit singur din mașină și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Norocul acestuia a fost că nu s-a lovit în impact și a reușit să deschidă o portieră și să iasă la mal.
La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Rădăuți. Pompierii, alături de cei de la Test Prima, care au intervenit cu un utilaj, au reușit să scoată mașina la mal.