Amintiri din Comunism

În tot acel timp fabricile patriei lucrau de zor, depăşind zilnic sarcinile de plan, în cadrul eternei întreceri socialiste. Toţi oamenii muncii cu o înaltă conştiinţă revoluţionară erau în întrecere cu cifrele din planul elaborat ştiinţific.

Şi totuşi, ce-i de făcut cu pensionarii? În comunismul victorios până în decembrie 1989 ei, fiind în producţie, plăteau pensiile celor de atunci. Dar de ce nu s-a făcut un cont special cu pensiile, care să treacă peste ani şi să nu aibă nimic de a face cu onorabilul buget al statului capitalist? Oricum, ar fi ajuns un şir de vile în perioada 1990-2013.

Îmi permit să trec, în virtutea fluxului memoriei, sau a dicteului automat, cum scria nimeni altul decât genialul Marcel Proust, la groapa imensă din centrul istoric al Sucevei, unde inteligenţii şefi ai Sucevei, mult sub nivelul tovarăşului Panaitiu la IQ (o măsurare americănească a inteligenţei, mă rog), au făcut un garaj. S-ar  mişca în mormânt oasele marelui arhitect Porumbescu, care a proiectat piaţa de la fosta cofetărie „Liliacul” (RDS acum), până în str. Ana Ipătescu. Cu arbuşti speciali, cu iarbă, cu gard viu, cu bănci speciale în apropierea blocului-turn, unde la parter şi demisol funcţionau prin 1965 două instituţii ca din Paris: cofetăria „Union” şi braseria, unde cânta la pickup Remo Germani. Întrucât în tinereţea mea am iubit acele instituţii de cultură din centru, numite braserie, restaurantele „Bucureşti” şi „Central”, cu baruri tot ca la Paris, nu mai critic puzderia de cârciumi de nivelul MAT-urilor din satele anilor '50. Îmi tot bat capul şi acum să-mi amintesc ce spuneau cele trei iniţiale, fiindcă odată ştiam. Dar cum am trecut de 60 de ani de multişor, fără să păţesc ceea ce le uram eu la 23 de ani celor de 60, trăiesc şi eu din pensia cuvenită conform legilor votate de superbul nostru parlament, unde găseşti şi boşorogi care au şi pensie şi salariu. Să se încerce cu strigoaie, o plantă alinătoare, care te trimitea evident în iad, cum spunea mama? Ar trebui trimişi boşorogii acasă cu tot cu postul lor. Marele Stalin a murit totuşi la 74 de ani, ca şi Leonid Ilici Brejnev. Lenin, ca orice om genial, a murit la 52 de ani, ca şi Napoleon. Două genii au ajuns, totuşi, pe la 75 de ani: Einstein şi Darwin.

Evident că vânătorul de nazişti Simon Wiesenthal ştia de nazistul genial Wernher von Braun, dar a tăcut. Preşedinte era Eisenhower. Eu cred că CIA, dacă-l captura pe sinistrul doctor Mengele, cercetător pe subiecţi din rândul prizonierilor, evreilor, ţiganilor, dar şi a germanilor cu dizabilităţi, ei bine CIA, cu aprobarea preşedintelui SUA, l-ar fi luat împreună cu studiile lui şi l-ar fi pus să lucreze pentru Pentagon. Doctori americani făceau prin anii 1950-1960 experimente în slujba armatei cam de genul celor ale lui Mengele. Dacă şi sinistrul nazist Eichmann ar fi fost savant renumit, ajungea la o universitate americană, nu în ştreang în Israel. Cam acesta era războiul rece, expresie apărută la noi după 1990. În cele 36 de volume de opere complete ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu nu găsim nicio referire la războiul rece. Expresia e metaforică, evident. Preşedintele României vorbea despre coexistenţa paşnică a comunismului şi capitalismului, „cele două sisteme”, despre cursa înarmărilor, ameninţarea unui război nuclear, tendinţele imperialiste şi hegemoniste ale unor ţări, dar nu preciza care, cerea respectarea fiecărei ţări etc. Război rece? Dar cele din Coreea, Vietnam, Afganistan etc. au fost calde? La Moscova şi Stalingrad a fost război cald? Clericul Malthus a spus că războaiele vor fi inevitabile, cât timp vor trăi oamenii. Cea mai celebră afirmaţie a sa e creşterea populaţiei în progresie geometrică şi a resurselor de hrană în progresie aritmetică. Rezolvarea? Molime sau războaie. Şi se pare că a avut dreptate. Dintre clerici s-au ridicat şi mari savanţi, precum Copernic sau Mendel şi alţii.

Suceava noastră a îmbătrânit până şi în edificiile comunismului. În fond, blocurile de locuinţe au scrisă în proiect o perioadă de existenţă de circa 80 de ani. Pe urmă, dacă nu-s consolidate, pot muri natural. Între timp mai vine şi un cutremur.

Perioada de glorie şi frumuseţe a Sucevei noastre s-a întins între 1960 şi 1975, aproximativ. Trebuie să recunoaştem că prim secretar şi preşedinte de sfat popular a fost tovarăşul Bobu, cu secretarul Ştefan Panaitiu, un fost muncitor care avea simţ estetic, cu toată îndoctrinarea lui comunistă. Azi Suceava este gospodărită rău, de oameni sub nivelul activiştilor cu cizme din anii 1950, deşi, paradoxal, mulţi sunt aşa-zis specialişti. Prostul gust şi o tendinţă ţigănească în proliferarea cârciumilor arată o lipsă crasă de viziune. Mergem înapoi cu paşi mari.