Amintiri din Comunism

Trebuie să recunosc că îmi păstrez opiniile din tinereţe: pensionarii sunt o plagă a societăţii noastre. În alte ţări încep călătoriile pe glob, babalâcii. Drace, ar fi exclamat generalul din romanul Toamna patriarhului, asta e chiar moartea, când l-a vizitat prima dată. Îmi păstrez şi toate opiniile din copilărie şi adolescenţă. Dacă citeam Scânteia partidului, cu redactorii ei celebri, între care şi Silviu Brucan, toţi imbatabili cominternişti, prieteni ai măreţei Uniuni Sovietice, ai generalissimului Stalin şi ai tancului T34, care a mers de la Stalingrad şi Kursk până la Berlin. Şi putea merge mai departe, dar a murit la timp F. D. Roosevelt, care ar fi lăsat toată Europa occidentală, colonialistă, în seama lui Stalin şi a marelui popor rus. Preşedintele Truman era, evident, duşmanul popoarelor, aţâţător la război, cu doctrina lui militară şi războiul din Coreea. A venit însă Eisenhower şi propaganda comunistă l-a luat însă în colimator, cum se spune în limbajul oral, pe celebrul pe atunci secretar de stat John Foster Dulles. El a creat pactele militare ASEAN, în Asia, cel de la Bagdad, care a rezistat până în 1956. Doctrina Dulles era cea mai agresivă şi provocatoare. Capitala SUA are un aeroport internaţional cu numele lui J. F. Dulles. Fratele său, cum se ştie, a condus CIA până la Kennedy, până la eşecul din Golful Porcilor din Cuba. Revista sovietică Timpuri noi, de politică internaţională, pe care o citeam săptămânal, cum am mai spus, ca pe Biblie, îl trata cu mai multă consideraţie pe generalul Eisenhower, preşedintele SUA din 1953, german de origine, cel care a comandat forţele aliate împotriva ţării bunicilor săi. De altfel, generalul Marshall, şeful statului său major, i-a şi spus asta lui F. D. Roosevelt. Numele lui Dulles era cunoscut la ţară şi în oraşe, prin 1954-1959, de toţi oamenii muncii, drept cel mai mare aţâţător la război. Era comparat chiar cu Hitler. În acel timp, generalii lui Hitler, Speidel şi alţii, erau cooptaţi în comandamentul NATO. Vânătorul de nazişti Wiesenthal tăcea undeva, în Austria sau America. Ştia că Wernher von Braun, celebrul specialist în rachete, cu grad de colonel SS, membru de partid nazist, constructorul rachetelor şi bombelor ce au zburat spre Londra, lucra intens la fabricarea rachetelor americane. Nimeni nu îndrăznea să-l supere pe preşedintele Eisenhower, care-şi trata aliaţii milităreşte, ca în 1956, în criza Suezului. La Paris, în 1960, la conferinţa celor patru mari puteri, minus ciancaişistul, reprezentantul Chinei în Consiliul de Securitate, Hruşciov i-a cerut doar să-şi ceară scuze pentru avionul de spionaj U2, doborât de primele rachete sol-aer sovietice. Eisenhower a refuzat, motivând că SUA sunt o mare ţară, care nu-şi cere scuze. Şi noi suntem o mare ţară, a replicat Hruşciov, şi conferinţa nu s-a mai ţinut. Evident că şi Scânteia partidului condamna acţiunile acelui bandit secretar de stat J. F. Dulles. Unul lângă altul, cominterniştii erau duri ca oţelul. Maria Banuş, poetă proletcultistă clasică, a scris un poem la fel de dur: Ţie-ţi vorbesc, Americă! Să-ţi fie ruşine, asta gândea poeta, care în epoca de aur a plecat în detestata Americă. Adio, tovarăşe Ceauşescu!

În epoca de aur, se reîntregeau familiile din România cu cele din lagărul capitalist şi imperialist. Germani şi alte naţionalităţi, vorba cârmaciului, dar şi pocăiţi, adică sectanţi, plecau din iubita noastră patrie. Securitatea aproba scrâşnind din dinţi. Biserica mamii lor, psalmodiau locotenent-coloneii prin cârciumele de lux ale judeţului. Evident, se refereau la pocăiţi. Nemţii şi ceilalţi plăteau studiile universitare. Oricum, se făcea loc pentru ţigani, care azi se numesc romi. Peste 20-30 de ani, ţiganii sau romii vor asimila complet poporul român, fiind din naştere bilingvi, iar ţara noastră dragă se va numi firesc Romania, fără litera â, de fapt sunetul î, pe care străinii nu-l pot pronunţa.

Locotenent-coloneii şi alţi ofiţeri şi subofiţeri nu plângeau prea mult pentru plecarea netrebnicilor de pocăiţi, vânduţi imperialismului american, mai ales în timpul preşedinţiei blândului baptist Jimmy Carter. Asta, în fond, le uşura munca. Partidul nu se prea sinchisea de plecările pocăiţilor. Ne uşurează munca de educaţie ateist ştiinţifică, care trebuie totuşi intensificată, dumnezeii mamii lor. E o palmă pe obrazul nostru, al activiştilor, a muncii politice de la om la om. Preoţii ce dracu fac? Ei se ţin de beţii şi de colectiviste tinere, cum ne-a informat şeful nostru al cultelor. Să se dubleze numărul brigăzilor ştiinţifice, spunea în cercul restrâns secretarul cu propaganda. Românii, urmaşii geto-dacilor, ilirilor, sarmaţilor, romanilor, slavilor, cumanilor şi altor neamuri trecătoare, nu puteau vizita ţara imperialismului american decât fugind cu diferite ocazii. Naţionalităţile noastre conlocuitoare construiau şi ele cu succes socialismul pururea biruitor, cum spunea bătrânul economist Karl Marx. Generalissimul Stalin i-a făcut atei până şi pe caucazienii musulmani, folosind plaiurile curate şi răcoritoare ale Siberiei. Toţi s-au declarat atei, rugându-se în gând să-i ierte Alah şi Mahomed.