În ultimii ani de zile, comanda Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava a fost asigurată în cea mai mare parte a timpului de ofițeri împuterniciți ca șefi pe o perioadă de câte șase luni de zile. Este o formulă de compromis care a fost aplicată de conducerea Poliției Române la multe inspectorate din țară, o conducere provizorie, ușor de instalat, fără a se trece printr-un concurs. Este o formulă care nu poate merge însă la nesfârșit, iar cu asta este de acord toată lumea, schimbările dese de șefi aducând instabilitate și credibilitate redusă.
La Suceava problema este că atunci când posturile cheie din IPJ Suceava sunt scoase la concurs, acestea rămân neocupate.
În luna mai a anului 2017, postul de inspector-șef al IPJ Suceava a fost scos la concurs pentru ocupare definitivă, însă, în mod absolut surprinzător, nici un ofițer de poliție nu a dorit să se înscrie. Inspectorul-șef care era împuternicit la comandă la acea vreme, comisarul-șef Dorel Aicoboae, care era considerat cel mai îndreptățit pentru post, a preferat să iasă la pensie la câteva luni după concurs, iar dintre ofițerii mai tineri nici unul nu a dorit să se înscrie.
De atunci, Inspectoratul General al Poliției Române nu a mai scos postul de șef al poliției județene la concurs, mergând pe varianta împuternicirilor pe câte șase luni de zile.
Acum, în luna august, s-a decis scoaterea la concurs a unuia din posturile de adjunct al inspectorului-șef. La concurs s-au înscris doi candidați, comisarul-șef Liviu Stejărel Oniu și comisarul-șef Ovidiu Sârbu. Primul nu s-a mai prezentat la proba scrisă, iar al doilea a luat sub nota minimă de trecere - 7.
Așadar, în continuare, cele trei funcții principale de conducere din poliția județeană, cea de inspector-șef și cele două de adjunct al acestuia, rămân neocupate, cu ofițeri împuterniciți la comandă.
Sunt și mulți ofițeri de poliție cu rezultate bune care nu doresc pur și simplu să-și asume răspunderea unei funcții importante. Asta în primul rând pentru că au în memorie cazurile recente de șefi care nu au avut o soartă prea bună, ajungând să fie anchetați sub acuzații grave, care ulterior nu prea s-au confirmat.
Sunt și alte posturi destul de importante de conducere din poliție care au rămas neocupate tot pentru că nimeni nu a luat notă de trecere. Putem aminti aici postul de șef al Serviciului Rutier ori de cel de şef al Serviciului Județean al Poliției Transporturi. La nivel de poliții de oraș sau de servicii din cadrul IPJ, exemplele sunt și mai numeroase.