Un bărbat din comuna Mănăstirea Humorului a ajuns în vizorul poliţiştilor, după ce a acroşat o femeie pe trotuar şi a părăsit apoi locul accidentului.
Evenimentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 14.00, în Gura Humorului. În timp ce conducea un autoturism Dacia Logan pe bulevardul Bucovina din oraş, Leon L., de 47 de ani, a făcut un viraj spre dreapta, pentru a opri pe trotuarul din faţa rotiseriei Sasu, şi a acroşat cu aripa dreaptă faţă a autoturismului o femeie de 30 de ani, din oraş, care circula pe trotuar. În urma impactului, deşi conducătorul auto a constatat că victima acuza dureri la şoldul stâng, acesta a părăsit locul accidentului, iar femeia s-a prezentat la poliţie sesizând cele întâmplate, după care s-a deplasat la Spitalul orăşenesc Gura Humorului pentru a fi consultată de medicul de gardă. În urma investigaţiilor medicale, medicul de gardă nu a constatat leziuni ca urmare a unui accident rutier, iar victima nu a rămas internată.
În scurt timp poliţiştii l-au identificat pe şofer şi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din Poliţia Oraşului Gura Humorului, în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.