Aerul condiţionat din unele autobuze şi microbuze TPL (cele care sunt dotate cu astfel de instalaţii) este de multe ori ţinut închis, în ciuda disconfortului termic cu care se confruntă călătorii, în special în zilele caniculare.
O astfel de situaţie s-a înregistrat zilele trecute, când conform unei reclamaţii transmise de un călător, cu tot cu ataşamente foto-video, atmosfera din autobuz devenise atât de încinsă încât în interiorul maşinii se înregistrau aproximativ 37 de grade Celsius, chiar dacă se circula cu geamurile deschise şi cu turela ridicată, pentru a se pune cât de cât aerul în mişcare.
Dacă la cele 32 de autobuze Irisbus Iveco (albe) din parcul auto al TPL, aduse în 2006 şi care au cam un milion de kilometri de fiecare, parcurşi pe traseele din oraş, nici nu s-a pus problema să aibă astfel de dotări, atunci prioritatea fiind să existe transportul public, achiziţiile ulterioare – cele 10 microbuze Karsan şi cele şase Irisbus-uri second-hand aduse din Franţa (verzui) - au în dotare şi aer condiţionat.
„La câteva microbuze au mai fost probleme cu aerul condiţionat, au apărut defecţiuni, dar la majoritatea este funcţional. Nu le putem impune şoferilor să meargă tot timpul cu aerul condiţionat pornit, dacă îi afectează – unii sunt răciţi, alţii au o sensibilitate mai mare, dar când e foarte cald ar trebui să-l pornească. Câtă vreme nu au cabină separată, încât să nu-i afecteze expunerea prelungită, nu putem decât să facem recomandări şoferilor referitor la utilizarea aerului condiţionat. De altfel, nici la călători nu există consens în această privinţă. Unii le cer să închidă aerul condiţionat când este pornit, alţii îl vor. E greu să împaci pe toată lumea”, a spus directorul societăţii de transport public local, Darie Romaniuc.
Situaţia a fost semnalată şi conducerii Primăriei Suceava, care a transmis o adresă către TPL, prin care recomandă punerea în funcţiune a instalaţiilor de climatizare din dotarea vehiculelor care au această facilitate, ori de câte ori temperaturile exterioare ridicate impun folosirea acestora, pentru a se crea condiţii mai bune de transport pentru călători.