Bucovina Rock Castle, ediţia a VIII-a

Prima seară a actualei ediţii a Festivalului Bucovina Rock Castle, cea de vineri, 24 august, a început... după-amiaza! Adică ar fi trebuit să se audă primele sunete încă de la ora 16.30, numai că un accident tehnic chiar grav a condus la înlocuirea unei consistente părţi a echipamentului de sunet de pe a doua scenă, ceea ce a amânat debutul festivalului cu aproape o oră. Aceasta de altfel este inovaţia adusă în acest an: sunt două scene, prima, cea despre care am scris mai sus, fiind amplasată în parcarea de pe platou, cam în zona unde s-a desfăşurat şi Festivalul de Blues cu doi şi trei ani în urmă. Aici, ediţia 2018 a BRC aduce în fiecare după-amiază câte 3 grupuri noi, între ele fiind vorba de un concurs al cărui premiu este promovarea pentru următoarea ediţie, cea din 2019, pe scena "adevărată", a vedetelor, amplasată în locul obişnuit, în şanţul de apărare al Cetăţii. Aşadar, pe la ora 17 şi ceva, au deschis Festivalul Bucovina Rock Castle numiţii Lexem, grup alcătuit majoritar din moldoveni stabiliţi în Bucureşti, nişte băieţi cuminţi, cu şcoală şi cu slujbe bunicele, care cântă, îi citez, un "rock tomnatic moldovenesc". Au urmat, aproape logic, ...alţi moldoveni stabiliţi în Capitală: Linear Disorder, practicanţi ai unui "modern, melodic, death metal". În sfârşit, ultimii de pe scena mică, un macro-grup sucevean, Nightrain, alcătuit din vreo 8 membri, inclusiv o fată, Oana, vocalista, şi care mie mi-au sunat mai bine decât ceilalţi. Am uitat să amintesc că dincolo de onorariul mai degrabă simbolic, pentru grupurile de pe această scenă există şi un premiu adevărat: promovarea pentru ediţia următoare pe scena mare, cea din şanţul cetăţii, ceea ce înseamnă automat o audienţă mare şi nişte bani "adevăraţi". La ora 19, cea la care trebuia să înceapă cântarea din şanţ, n-o să credeţi, dar totul era gata cu minute bune înainte de ora stabilită, caz fără precedent! Deschiderea a făcut-o Relative, grup care a participat, cred, la toate ediţiile şi care şi-a creat un grup consistent de fani, lucru firesc datorită calităţii deosebite a sound-ului. După ei, au urcat pe scenă Roadkill Soda, grup din Bucureşti, participant pentru prima oară la Festival. A sunat bine, i-au stârnit pe fani la nişte reprize de pogo de s-a înălţat praful până pe platoul Cetăţii! Au venit apoi maramureşenii Dirty Shirt, o versiune românească a deja clasicilor Zdob şi Zdub, combinând elementele de rock cu ţipurituri şi versuri din piese populare de notorietate, genul fiind aproape automat aducător de entuziasm în public. Ceea ce s-a întâmplat şi la noi. Interesant şi neliniştitor totodată mi s-a părut faptul că atunci când publicul se bucură de ceea ce vede şi aude, se simte obligat să strige şi lozinci obscene, în cazul de faţă aia deja clasicizată de vreo 3 săptămâni încoace. Cu, sau fără, contribuţia grupurilor de pe scenă. Bine măcar că invitaţii din străinătate nu ştiu nici ce-i ăla PSD, şi nici ce-i aia m...! Implant Pentru Refuz au cântat destul de liniar şi de apatic, iar grupul De Staat din Olanda a încheiat o primă seară destul de reuşită, care însă va rămâne în istoria Festivalului prin faptul că a adus în faţa scenei o mare de oameni, incomparabil mai mare decât cea din prima seară de la oricare altă ediţie. Poate şi ca o reacţie la elucubraţiile domnilor ălora, organizatori ai unui protest aproape antologic în zilele de dinaintea Festivalului, la care alături de cei doi  tulburaţi (păi nu ei au zis că muzica le tulbură liniştea!?) nu a mai pus botu' absolut nimeni!

Ziua a doua

Sâmbătă, la ora la care cel mai potrivit ar fi ori să te bălăceşti în mare sau în piscină, ori să ai mereu halba umplută pe o terasă cu multă umbră, o mână de fani ai rock-ui asistau la debutul celei de-a doua zile a Festivalului, pe scena a doua urcând, fix la 16,30, Contraband X din Piatra Neamţ, un grup solid, cu şanse reale de a fi selectat pentru scena mare la ediţia următoare. De altfel, toate cele 3 grupuri de sâmbătă au sunat mai bine decât cele 3 din prima zi. A doua prezenţă a fost a celor cinci Black Out din Cluj, categoric grupul cu cea mai bună priză la public, ceea ce îi face favoriţi în competiţia despre care aminteam. În sfârşit, după-amiaza s-a încheiat cu Katara din Arad, grup care deşi cântă de vreo 4 ani, având şi un premiu I naţional la concursul Ostring, sâmbătă a apărut într-o formulă nouă, cu un toboşar debutant. Au sunat bine şi ei, ceea ce înseamnă că bătălia pentru promovarea pe scena principală va fi una serioasă, juriul având o misiune nu tocmai uşoară. 

La ora 19,00, preşedintele Festivalului, Mihnea Blidaru, care avea să urce şi pe scenă ceva mai târziu, mi-a dat verde la prezentare, ceea ce înseamnă că lucrurile merg din ce în ce mai bine şi în privinţa punctualităţii, o chestie oarecum contrară ideii de rock! Înainte de a face cronica efectivă a serii, am să vă spun la ce concluzie am ajuns, ca simplu spectator: foarte multe grupuri, cu predilecţie cele româneşti, au nişte efecte formidabile, extrem de asemănătoare cu cele ale lui Pink Floyd, de la care e clar că se inspiră. Partea proastă e că au copiat numai efectele, nu şi muzica! Seara a debutat cu un duo din Iaşi, numit Nouă Ani Lumină. Ceva foarte apropiat de ceea ce se numeşte muzică ambientală. Pe mine nu m-a atins deloc. A urmat clasicizata isterie provocată de Andi Drăguşanul şi Toy Machines, la care s-a prestat pogo cât cuprinde. Andi a adus şi nişte compoziţii proaspete, primite cu obişnuitul entuziasm de publicul care îi este pe bună dreptate devotat. Formula grupului a suferit schimbări, sunetul devenind, foarte clar, mult mai elaborat. Mie mi-e dor însă să-l mai văd pe Andi şi cu chitara în mână, nu doar cu laptop-ul. Despre Robin & The Backstabbers, numai de bine: este, lucru constatat şi cu alte prilejuri, cel mai muzical dintre grupurile din Festival. Iar prezenţa la chitare şi keyboards a prietenului meu Eugen Nutescu (Oigan, pour les connaisseurs!) este oriunde un plus, aşa cum era şi la Kumm. Penultimii au urcat pe scenă Mihnea Blidaru şi Luna Amară, ei fiind întotdeauna trataţi ca nişte "de-ai casei", şi comunicând cu publicul într-un mod cum numai ei pot să o facă. Cu acest prilej, Mihnea ne-a "ameninţat" cu un concert şi mai la toamnă, cu prilejul lansării noului album. Finalul serii a fost din nou de la secţiunea "internaţional", de data asta aparţinând grecilor numiţi 1000 Mods. Un rock apăsat, bine primit de foarte mulţii spectatori rămaşi până dincolo de miezul nopţii.