Un şofer cu alcoolemie imensă a fost tras pe dreapta la timp de poliţişti după ce oamenii legii au observat o maşină care avea o deplasare sinuoasă. S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23.40, în timp ce o patrulă de siguranţă publică se deplasa pe strada Nicolae Iorga din municipiul Suceava, în zona Gării Burdujeni.
Poliţiştii au tras pe dreapta un autoturism Ford Focus, la volanul căruia era un bărbat în vizibilă stare de ebrietate. Bărbatul a fost condus la Poliţia municipiului Suceava, unde a fost pus să sufle în etilotest. Constantin Antoniac, în vârstă de 35 de ani, avea concentraţia de nu mai puţin de 1,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava, unde, în prezenţa personalului medical, a refuzat prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În mod normal, concentraţia de alcool în sânge s-ar fi cifrat în jurul valorii de 3 la mie.
Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de„refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, infracţiune pedepsită de Codul Penal mai aspru decât consumul de alcool în sine.