Veşti destul de bune cu privire la lucrările de pe DN 18, care leagă Suceava de Maramureş, prin Ciocăneşti-Cârlibaba. Din cele două tronsoane ale drumului de pe raza judeţului nostru, pe unul lucrările sunt avansate, iar până la închiderea şantierului, adică spre sfârşitul toamnei, drumul ar trebui să fie gata.
Lucrările sunt mult înaintate în zona Cârlibaba, fapt normal, având în vedere că aici se lucrează din luna mai a anului trecut.
Este vorba de tronsonul III al drumului, adică de la limita cu Maramureşul, din Pasul Prislop, şi până la Valea Stânei, comuna Cârlibaba. Cine a circulat recent pe acest drum a putut constata că se poate circula deja pe strat de asfalt în zona amintită.
Lucrările au ajuns la ultimul strat de asfalt
Pe ambele tronsoane lucrările sunt executate de firma suceveană Autotehnorom.
Managerul de proiect al lucrării, Vasile Strîmbeanu Iacoban, ne-a declarat că pe lotul Cârlibaba - limita cu Maramureş, adică tronsonul III, s-au finalizat lucrările de reciclare şi stratul de legătură, iar acum s-a ajuns la nivelul turnării ultimului strat, cel de uzură. Mai sunt de realizat lucrările de final, pentru scurgerea apei, montarea de parapete, plus marcaje rutiere.
Managerul de proiect a declarat ca lucrările sunt în grafic şi, condiţionat de asigurarea fondurilor şi a plăţilor la termene, acest tronson va fi gata până în octombrie-noiembrie, practic până la închiderea şantierului din acest an de pe DN 18.
Firma Autotehnorom continuă să lucreze pe linie de credit şi se aşteaptă efectuarea plăţilor aferente de către Compania de Drumuri, din fondurile care se vor aloca la rectificarea bugetară.
Obiectivul constructorului: un prim strat de asfalt şi pe celălalt tronson
Lucrarea de pe DN 18 mai cuprinde şi tronsonul IV. Aici este vorba de porţiunea din satul Valea Stânei spre Iacobeni, prin comuna Ciocăneşti. Lucrările au început mai târziu şi circulaţia se desfăşoară greu, drumul fiind un şantier, fără strat de asfalt.
Managerul de proiect, Vasile Strîmbeanu Iacoban, a arătat că muncitorii din teren sunt la faza de lucrări pregătitoare pentru un strat de asfalt de legătură. În mod cert, aşa cum prevede şi contractul, la acest tronson se va mai lucra şi în 2019, însă obiectivul firmei este ca în această toamnă să fie şi pe acest tronson acel strat de legătură, ceea ce ar permite o circulaţie pe un drum aflat în şantier, dar totuşi în condiţii decente.
„Obiectivul nostru principal este ca pe întreg traseul DN 18 din judeţul Suceava să se poată circula pe strat de asfalt, până la închiderea şantierului din 2018”, a subliniat managerul de proiect.
DN 18, o cenuşăreasă a drumurilor naţionale din România
Beneficiarul lucrării este Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Pe ambele tronsoane lucrează un consorţiu format din trei firme (SC Autotehnorom SRL, SC Opr Asfalt SRL şi SC Rutier-Conex XXI SRL).
DN 18 este cunoscut de mulţi ani de zile ca unul din cele mai proaste drumuri naţionale din ţară. Ciocăneşti şi Cârlibaba au pierdut foarte mult în ultimii ani, din punct de vedere economic şi turistic, din cauza stării drumului.
DN 18 a intrat într-un program de modernizare cu finanţarea teoretic asigurată încă din anul 2011, iar pe tronsonul Moisei-Iacobeni, de 89 de kilometri, lucrările au fost atribuite companiei israeliene Shapir. Această firmă avea ca termen de finalizare a lucrărilor data de 31 august 2013. Contractul cu Shapir, în valoare de 81 de milioane de euro, a fost însă reziliat în mai 2014, pentru că nu s-au executat lucrările.
Ani de zile DN 18 a fost doar cârpit cu plombe, care nu au avut însă prea multă eficienţă din cauza degradării accentuate.