O icoană făcătoare de minuni adusă de pe Muntele Athos a fost depusă la biserica din Berchişeşti. Primarul acestei comunei, Violeta Ţăran, a declarat că biserica cu hramul ,,Sfântul Nicolae" din Berchişeşti găzduieşte în premieră o icoană făcătoare de minuni, adusă special din Sfântul Munte Athos.
Violeta Ţăran a precizat că evenimentul de prezentare a acesteia a avut loc în cadrul unei impresionante ceremonii religioase, slujba fiind oficiată de un sobor de 13 preoţi, la care s-a adăugat călugărul de la Muntele Athos care a însoţit icoana. „Cu acest prilej, credincioşii au putut să se închine unei copii a Icoanei Făcătoare de Minuni Pantanasa de pe Muntele Athos, special pictată pentru comunitatea noastră. Aducerea acestei icoane în comuna Berchişeşti s-a realizat prin contribuţia financiară a enoriaşilor bisericii”, a spus primarul din Berchişeşti.
Violeta Ţăran a ţinut să-l felicite pe preotului paroh Ionel Coca pentru reuşita acestei iniţiative, „care sunt convinsă că va fi benefică credincioşilor din comună şi ne va aduce sănătate şi spor în tot ce facem”.