O femeie de 55 de ani, din municipiul Rădăuţi, care a fost victima unui accident petrecut pe o trecere de pietoni din oraş, a ajuns în stare gravă la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.
Accidentul s-a petrecut marţi, în jurul orei 22.30, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din oraşul Liteni, se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz cu care circula pe strada Calea Cernăuţi din Rădăuţi, dinspre comuna Dorneşti către centrul municipiului. La un moment dat, la intersecţia cu strada Stufului, cel de la volan nu a acordat prioritate unei femei care se angajase în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, venind din partea dreaptă, a frânat brusc şi a acroşat-o cu partea din faţă, aceasta fiind proiectată pe parbriz şi ulterior pe carosabil.
Femeia a fost transportată la spital în stare gravă, medicii diagnosticând-o cu traumatism cranio-cerebral, comă gradul II, traumatism toraco-abdominal şi traumatism antebraţ stâng, victima fiind transferată la Spitalul Judeţean Suceava, unde a rămas internată în secţia de neurochirurgie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge care vor stabili valoarea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.