Isprava unui tânăr şofer băut, care nu a acordat prioritate, a intrat cu maşina într-un autoturism care circula regulamentar şi a dispărut apoi de la locul impactului, a fost taxată de poliţişti cu un dosar penal deschis pe numele său.
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, în jurul orei 16.25, pe drumul comunal ”Boruseni” din comuna Stroieşti. În timp ce se afla la volanul unui autoturism Opel, Andrei G., de 27 de ani, din localitate, ajuns la intersecţia cu DJ 209D, nu a respectat semnificaţia indicatorului Stop şi nu a acordat prioritate unui autoturism Peugeot, care circula pe drumul prioritar, la volan aflându-se un tânăr de 24 de ani, din aceeaşi localitate. În urma coliziunii frontal-laterală dintre cele două autoturisme, cel care circula regulamentar a fost proiectat într-un gard de la marginea şoselei. După producerea coliziunii, şoferul care a provocat accidentul a părăsit locul faptei, abandonând apoi autoturismul în faţa unei case din localitate. Şoferul celeilalte maşini a fost transportat la spital cu o ambulanţă, pentru acordarea îngrijirilor medicale, în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În timp ce poliţiştii efectuau cercetarea la faţa locului, în jurul orei 18.00 s-a întors la locul accidentului şi Andrei G. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Tânărul de 27 de ani este cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pe numele său, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.