Judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava au reuşit să îl prindă pe un tânăr care a furat patru biciclete din municipiul Suceava. Hoţul a scos bicicletele la vânzare pe site-ul OLX, pentru municipiul Bucureşti, iar din fericire poliţiştii au acţionat la timp, reuşind să recupereze şi bicicletele.
Furturile au fost sesizate în intervalul 2-5 august. Într-unul din cazuri, bicicleta a fost furată cu tot cu suportul de pe un autoturism.
În urma anchetei poliţiştilor judiciarişti, desfăşurată pe parcursul săptămânii trecute, a rezultat că bicicletele sustrase au fost transportate de autor în municipiul Bucureşti, unde le-a scos la vânzare pe site-ul amintit.
După ce s-au lămurit despre ce este vorba şi unde sunt bicicletele, poliţiştii s-au deplasat în municipiul Bucureşti, la domiciliul concubinei suspectului, de unde au ridicat cele patru biciclete reclamate ca furate. La finele săptămânii trecute, bunurile au fost predate păgubiţilor.
Din cercetări rezultă că furturile au fost comise de Gheorghe Iulian Varodi, în vârstă de 28 de ani, din Hunedoara. Pe numele acestuia s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt. Procurorul de caz a dispus ca suspectul să fie cercetat în stare de libertate.
De remarcat şi faptul că bicicletele furate erau de firmă, prejudiciul total estimat pentru cele patru vehicule pe două roţi fiind de aproape 15.000 de lei.
Bicicletele sunt tentante pentru hoţi deoarece sunt uşor de sustras şi au o valoare mare. Practic, acestea pot fi vândute foarte uşor de hoţi pentru câteva sute de lei.
Cele mai multe dintre furturile de acest gen se produc şi pe fondul neglijenţei proprietarilor, care îşi lasă bicicletele neasigurate, în scările de bloc sau chiar pe stradă.