Deşi este vacanţă, la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” Fălticeni s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute Proiectul „Jocul de-a vacanţa”.
La activităţile derulate timp de două săptămâni au participat 50 de elevi, părinţi şi cadre didactice ale şcolii.
„Au fost activităţi atractive, instructiv-educative cu o tematică variată: sport şi mişcare, dezvoltare personală, cultură şi tradiţii, aprofundarea limbii engleze, activităţi outdoor şi de recreere. Folosind metode specifice educaţiei nonformale, proiectul propus a oferit un spaţiu adecvat pentru petrecerea timpului liber într-un mod creativ şi plăcut, creând oportunităţi de implicare a copiilor în activităţi care să le contureze competenţe de comunicare, sociale şi care să le dezvolte spiritul civic”, a precizat prof. Brînduşa Nisioi, director adjunct la Şcoala „Al. I. Cuza”, coordonator proiect.
Cu ajutorul partenerilor proiectului: Asociaţia de părinţi „Artur Gorovei”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Grupul Local de Tineret „Aripi în Europa” Fălticeni, Colegiul Economic ,,Andrei Bârseanu” Braşov, a fost stimulată implicarea voluntară a copiilor în activităţi recreativ-instructive, cu promovarea şi valorizarea potenţialului individual şi de grup al acestora, precum şi însuşirea, pe termen scurt şi lung, a unor alternative real-educative de petrecere a timpului liber în opoziţie cu tentaţiile nocive tot mai des întâlnite chiar la vârsta micii şcolarităţi (excesul utilizării calculatorului, grupuri construite pe principiul dominării şi violenţei, maturizarea nesănătoasă a sexualităţii, infracţionalitatea infantilă etc.).
Printre activităţile care i-au atras pe elevii fălticeneni la şcoală în vacanţa de vară se numără „Summer school is funTASIC!” (jocuri educative în limba engleză); „România mea” (excursie tematică pe ruta Fălticeni - Piatra Neamţ - Lacul Roşu - Braşov, oferită drept recompensă elevilor olimpici şi celor care au încheiat anul şcolar cu media 10; „În lumea minunată a jocului” (activităţi realizate împreună cu voluntarii Grupului Local de Tineret ,,Aripi în Europa”; „Atelierul poveştilor” (confecţionarea unor măşti ale personajelor din poveşti, joc de rol, dramatizări, ateliere de lucru la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”);
„România la Centenar” (confecţionare produse de artizanat/confecţionare de port popular/artă decorativă/pictură/împletit/croşetat).