Un grup de reprezentanţi ai viitorilor locuitori ai cartierului Europa s-a adunat luni dimineaţă în faţa Primăriei Suceava, pentru a-şi exprima nemulţumirile vizavi de întârzierea lucrărilor de extindere a reţelelor de utilităţi pe dealul Tătăraşi.
Aceştia au reclamat faptul că deşi repartizarea terenurilor de case a avut loc în 2012, fiind condiţionaţi să înceapă lucrările în termen de un an de la intabulare, nu sunt aduse încă toate utilităţile, în special energia electrică, de care au mare nevoie.
Nemulţumirea lor a plecat şi de la faptul că deşi municipalitatea suceveană a făcut extinderea reţelei de energie electrică în zona Tătăraşi, fiind pus în funcţiune şi punctul trafo care va alimenta şi casele din zonă, singurul racord finalizat este cel pentru zona de agrement, unde a fost pornit iluminatul public în luna iulie.
Pe strada cea mai apropiată, Paris, au fost trase firele, dar lucrarea a stagnat în ultima perioadă, firma din Iaşi care a contractat lucrarea fiind prea puţin prezentă în ultima vreme, după cum a confirmat şi primarul Ion Lungu, care a spus că îi va chema la discuţii.
„Oamenii au dreptate, până la un punct. Extinderea reţelelor de utilităţi a durat mai mult decât ne aşteptam atât din cauza licitaţiilor care s-au finalizat foarte greu, cât şi din cauza lipsei fondurilor necesare. O parte din lucrările de acolo erau programate a fi făcute din creditul de 25 de milioane de lei pe care îl avem aprobat, dar nu ni se dă voie să-l folosim mai devreme de ianuarie 2019, pentru a nu afecta gradul de îndatorare al ţării. Extinderea reţelelor de apă şi canalizare s-a făcut pe fonduri europene, care au fost acordate cu întârziere, plus că avem o problemă legată de faptul că oamenii nu vin să se racordeze, ceea ce ne împiedică să asfaltăm străzile, pentru că am fi nevoiţi apoi să le spargem”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, după discuţiile care au avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Local.
Edilul sucevean le-a garantat oamenilor că anul acesta va fi rezolvată problema racordurilor la curentul electric, urmând ca până la finele mandatului să fie rezolvate şi celelalte aspecte legate de utilităţi, străzi şi parcări.
Pe Dealul Tătăraşi au fost împărţite 142 de parcele de câte 300 de mp beneficiarilor Legii 15/2003, prin care se acordă terenuri gratuite pentru casă tinerilor de până în 35 de ani, fiind înfiinţat astfel cartierul Europa, cu cinci străzi care poartă nume de capitale europene.