Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr în vârstă de 19 ani, care a provocat un accident foarte grav, în urma căruia un alt tânăr a murit, iar tatăl său a fost rănit grav. Inculpatul, Bogdan Semian, din Salcea, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei la o lună de zile de la producerea accidentului. Procurorii au finalizat repede ancheta şi pentru că inculpatul este arestat preventiv, iar în aceste cazuri este de preferat ca dosarele să fie trimise cât mai repede în instanţă.
Ce atrage atenţia cel mai mult în acest caz este că un tânăr de 19 ani conducea cu viteză excesivă o maşină, fără a avea permis de conducere, deşi în maşină se afla şi tatăl său. Din păcate, o inconştienţă plătită foarte scump.
Accidentul s-a petrecut în seara zilei de 4 iulie, pe strada Vişinilor din Salcea. Este un drum secundar, de pietriş, care se desprinde de pe drumul care leagă Salcea de Prelipca.
Şoferul, Bogdan Semian, în vârstă de 19 ani, din Salcea, conducea un VW Polo înmatriculat în Bulgaria. În maşină mai era un tânăr de 19 ani, pasager, dar şi Dănuţ Semian, în vârstă de 47 de ani, tatăl celui care se afla la volan.
Tânărul fără permis mai circula şi cu viteză excesivă pe drumul cu pietriş, fapt care a reieşit din declaraţii ale martorilor, dar şi din urmele de la locul accidentului.
Şoferul de 19 ani a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar maşina a intrat în coliziune laterală cu un gard din beton. Impactul a fost deosebit de violent, maşina trecând prin temelia gardului. Partea laterală dreapta a maşinii a fost complet distrusă.
Pompierii militari de la Detaşamentul Suceava au găsit la faţa locului doi oameni încarceraţi în maşină. Este vorba de pasagerul din dreapta faţă şi bărbatul care se afla pe bancheta din spate, tatăl şoferului. Bogdan Semian a ieşit pe picioarele lui din maşină şi a fugit, agravându-şi şi mai mult situaţia juridică.
La Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, în starea cea mai gravă a ajuns Constantin Gigică, în vârstă de 19 ani, pasagerul din dreapta şoferului. Acesta a mai trăit doar câteva ore.
Bărbatul de pe bancheta din spate, tatăl şoferului, a fost rănit grav şi a ajuns la spital în comă, cu traumatism cranio-cerebral sever, cu prognostic rezervat. Din fericire, bărbatul a supravieţuit, iar săptămâna trecută, pe 6 august, a fost externat.
Autorul accidentului va fi judecat pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului.
Şoferul avea şi o uşoară alcoolemie, însă sub limita penală.
Săptămâna trecută, instanţele de judecată au prelungit cu încă o lună de zile arestul preventiv al inculpatului.
Procesul în care va fi judecat tânărul de 19 ani va începe la Judecătoria Suceava.