Festivalul-concurs de toacă pentru copii şi tineret „Lemnul sfânt care cântă”, ediţia a VII-a, desfăşurat duminică, 5 august, la Dumbrăveni, şi-a desemnat câştigătorii. Juriul, format din prof. univ. dr. Violeta Dinescu – Universitatea din Oldenburg - Germania, dr. Constanţa Cristescu - muzicolog la Centrul Cultural Bucovina (CCPCT) şi Eutasia Rusu – etnograf la Centrul Cultural Bucovina (CCPCT), a acordat următoarele premii: la categoria copii, vârsta 3-6 ani, Premiul I: Matei Neamţu – Rotunda - Suceava; categoria elevi, clasele I-IV, Premiul I: Claudiu Matei Cheptea – Braşov, Iustinian Crăciun – Hârlău (Iaşi); Premiul II: Daria Frasin – Chilişeni (Suceava), Elena Şalgău – Dumbrăveni (Suceava); Premiul III: Veronica Gânga – Vereşti (Suceava), Iustina Roman - Dumbrăveni (Suceava); categoria elevi, clasele V-VIII, Premiul I: Matei Ştefan – Dumbrăveni (Suceava), Marius Antonesei - Dumbrăveni (Suceava); Premiul II: Adelina Ştefan – Dumbrăveni (Suceava), Cosmin Leonte – Botoşani, Premiul III: Bogdan Petrariu – Vereşti (Suceava); categoria elevi de liceu, şcoli de meserii şi studenţi: Premiul I: Marian Dumitru Jijie – Dumbrăveni (Suceava), Premiul II: Cosmin Aparascăi – Coştiugeni (Botoşani), Premiul III: George Todoran - Coştiugeni (Botoşani).
Premiul cel mare al Festivalului-concurs de toacă pentru copii şi tineret „Lemnul sfânt care cântă”, ediţia a VII-a, a fost câştigat de Silviu Şalgău - Dumbrăveni (Suceava). Din partea sponsorului (prof. univ. dr. Violeta Dinescu - Oldenburg – Germania), Marian Dumitru Jijie din Dumbrăveni a primit Premiul pentru expresivitate.