Amintiri din Comunism

Vladimir Ilici Lenin, într-o lucrare celebră, Imperialismul - stadiul final al capitalismului, a abordat o problemă actuală: cea a globalizării societăţilor umane. Nu erau atunci internetul, GPS-ul, sateliţii de telecomunicaţii, telefoanele mobile, dar Vladimir Ilici a prevăzut ceva, ceva rău, nu bun pentru el. Din epoca de aur a noastră, cu un comunism muribund, am ajuns direct într-un capitalism de tip activisto-securist. N-au mai venit moşierii n-au venit vechii exploatatori, doar unii nepoţi, dar şi ei prea târziu. Ţara noastră dragă e într-o plină criză a capitalismului, materială şi morală. Exact cum ne avertiza preşedintele Ceauşescu: capitalism înseamnă şomaj, exploatarea omului de către om, prostituţie, droguri etc., ceea ce e perfect adevărat. Aşa ne trebuie! Foşti bravi lucrători şi informatori ai onorabilei securităţi dezvoltă la TV şi în scris diverse teorii ale conspiraţiei mondiale, ceea ce are un sâmbure de adevăr. Numai că istoria umanităţii a fost şi este plină de haos. Sigur că bandiţii imperialişti americani din anii copilăriei mele, mai ales bancherii care tot sug sângele popoarelor, vor să se îmbogăţească tot mai mult. Omul în fond, după Darwin, e un animal oarecare, chiar dacă face bombe termonucleare şi a inventat internetul. Organizaţi în imperii, în state naţionale, în grupuri de state, toţi se comportă precum câinii noştri comunitari, nu vagabonzi. Câinele, ca fiinţă biologică cu drepturi depline pe minusculul nostru Pământ, e în conflict vechi cu mine, încă din copilărie, când m-a muşcat şi terorizat. A continuat şi mai târziu. Este adevărat că eu sunt adeptul vechilor hingheri, care obţineau de la câinii comunitari, nu vagabonzi, piele pentru mănuşi, poşete şi celebrele botine femeieşti de pe timpuri. Pielea lor prelucrată se numea de box.

Toată fericirea noastră din epoca de aur s-a făcut ţăndări atunci când Boris Elţîn, beţiv, nebeţiv, a reuşit, precum Lenin, suit pe un tanc, să anihileze Armata Roşie trimisă pe străzi în situaţie de război. În fond, ceea ce n-a reuşit Hitler în cel puţin 2-3 ani, până la Kursk, cu milioane de soldaţi şi cu cele mai elegante tancuri, a reuşit Elţîn. S-a urcat pe tanc şi a strigat: s-a încălcat constituţia! Atât. Aici, evident, l-a depăşit pe Lenin. Mareşalii bravi ai Armatei Roşii au fost arestaţi, unul s-a sinucis şi totul s-a terminat. Dacă trăia Brejnev şi declara stare de război, îl strivea pe unul ca Elţîn ca pe un gândac. Putea strivi o Europă întreagă cu cele 30.000 de tancuri.

După douăzeci de ani de capitalism construit de activişti şi comunişti, care au ajuns pe postul de duşmani ai poporului, reacţionari, capitalişti milionari şi miliardari în celebra valută străină euro, dar şi în dolari, inteligentul nostru popor s-a trezit din somnul cel de moarte. Numai că şi acum face aceeaşi greşeală ca în 1989. Vede tot răul în dictatorul actual, adică preşedintele ales cinstit (sau nu, după opozanţi), cauza tuturor relelor. Marii bandiţi capitalişti îşi râd în barbă, vorba proverbului. Revoluţie să fie, cât mai anticomunistă, împotriva tiraniei şi corupţiei oficiale guvernamentale. Să-i fugărească cu elicopterul, cu avionul, cu ce vor, dar să asculte apoi de noi. Noi îi scoatem din mizerie. Le mai dăm, precum Ceauşescu, 50 de lei la pensie. Mârlanii să nu se aştepte la multe. Le redăm democraţia din anii glorioşi ai FSN-ului. Noua noastră revoluţie anticomunistă va merge exact ca cea din 1989, condusă de marii miliardari cu antene TV, care au supt sângele poporului 20 de ani mari şi laţi, vorba proverbului.

Suceava noastră cea măreaţă adună an de an la jumătate de ianuarie scriitori cu ficatul bolnav, cu opere de trei parale, după Brecht, sărbătorindu-l pe Eminescu cu veşnica vodcă. Precum în Cântarea României, un an nu e uitat genialul nostru poet. Cel mai mare omagiu în ultimii 20 de ani nu l-au adus scribii cu vodca lor, slujbaşi ai statului capitalist, ci răpăusatul, cum spunea bunica, Nicolai Moscaliuc, care a adunat bronz şi pe gratis. Cu el a fost turnată statuia poetului, la fosta fabrică IMUS a tov. ing. Nemţişor, după macheta unui alt artist sucevean, autorul bustului lui Ciprian Porumbescu, Ion Cârdei. La timpul respectiv, poeţi vajnici ai urbei noastre au manifestat o indignare patriotică: e urât, nu e pus unde trebuie etc. Şi anii au trecut şi bustul lui Eminescu trăieşte în Suceava, în apropierea bisericii Sf. Nicolae, reconstruită cu secole în urmă de un boier, Nicolae Prăjescu, care-şi avea casa mai sus, la ACET-ul de azi, fost IGO, fostă şcoală de meserii pe vremea mea antediluviană. Atunci era fără transformări. Acolo au venit la noi distinşii tovarăşi Ene Ţurcanu şi N. Munteanu, primiţi, cum am mai spus, cu fanfara şcolii, dirijată de profesorul Zmău, exact aşa, cu o figură aş zice fioroasă, cu ochi sfredelitori care te speriau. Copiii cei mai obraznici nu scoteau un răsuflat mai puternic, fiindcă era văzut şi admonestat. Preda muzica pe la diferite şcoli, adică cele trei care erau atunci, 2 licee şi şcoala pedagogică. Dar era oare aceasta înfiinţată? Cu profesorul Zmău m-am întâlnit peste câţiva ani, în dreptul Bisericii Domniţelor, dar nu mai ştiu ce am discutat.