Amintiri din Comunism

Nu ştiu dacă Hitler îşi propunea să ajungă până în munţii Urali, hotarul estic al Europei. Recent am văzut un documentar cu celebra Katiuşa, fata războiului, la o vârstă înaintată, filmată în timpul preşedinţiei lui Putin. Faptele ei de arme sunt impresionante. A inspirat un cântec celebru, care îi poartă numele. Stalin l-a dat şi maşinilor care lansau rachetele ce trezeau groaza în adversari. Unchiul meu Niculae din Costâna le-a auzit cântecul patru ani prin stepele ruseşti. Katiuşa, melodia, o cântam pe la 16 ani în Suceava, în limbile română şi rusă. Tot pe atunci citeam Crimă şi pedeapsă şi de aici marea mea dragoste pentru poporul rus, cum am mai explicat. Primele fiinţe vii de pe pământ sunt bacteriile. Ele vor fi şi ultimele. La noi se cânta atunci Heirup, heirup, pe şantier/ În lupta dusă de brigadieri/ La Salva-Vişeu şi Agnita-Botorca. Poetul armean tânăr, dar ultrabolşevic, Dan Deşliu a scris poemul Minerii din Maramureş în metrică populară, pe care l-am memorat repede.

Primul nostru preşedinte ne-a lăsat avertismentele sale, ne-a blestemat în clipele când se ducea la AKM-uri, care l-au secerat la foc automat ca pe un câine, cum spunea Mihail Gorbaciov. Blestemul lui nu i-a ajuns pe cei care l-au împuşcat, ci la săracul român, săracul/ înapoi tot dă ca racul, cum a scris atât de frumos Eminescu cel genial, Vincent van Gogh-ul nostru.

Ţările socialiste frăţeşti nu au fost invitate să viziteze anomalia magnetică de la Magnitogorsk. Zona era strict secretă. De altfel, marile uzine erau în miezul munţilor Urali, nevăzute nici de păsările cerului. Totuşi, generoasa Uniune Sovietică, încă din timpul lui Stalin, apoi după crearea CAER-ului (Consiliul de ajutor economic reciproc), a mobilizat ţările de democraţie populară să participe la mai multe programe economice şi ştiinţifice. La Dubna, lângă Moscova, era un mare centru de cercetări atomice, la care lucrau savanţi din ţările frăţeşti alături de cei sovietici. Evident, nu se fabricau acolo bombe atomice. Era un reactor atomic uriaş. Pentru fiecare ţară socialistă a fost construit câte un reactor de cercetări, al nostru fiind montat la Măgurele, lângă Bucureşti. Atunci reactoarele se numeau sincrofazotroane. De la noi, lucra la Dubna fizicianul acad. Şerban Ţiţeica. Apoi câteva ţări, între care şi RSR, au început să construiască împreună cu URSS un mare combinat siderurgic la Krivoi-Rog în Ucraina. Din totul s-a ales praful după 1990. Ucrainenii râd de noi, care cerem nişte despăgubiri. Cereţi de la URSS. Cinstit şi curat, exprimate în limba ucraineană. Au mai lucrat unii prizonieri de război, după 1945, în uzinele din Urali, dar nu s-au mai întors în ţările lor. Din motive de strict secret. Evident, era vorba mai ales de specialişti germani. Românii noştri prizonieri au fost duşi în Siberia, la Vorkuta, unde se exploatau metale preţioase. URSS-ul ne-a pregătit un cosmonaut şi l-a trimis în spaţiu. Comuniştii noştri, în frunte cu Ana, Teo şi cu Dej n-au avut nicio anomalie magnetică, în afară de canalul Dunăre-Marea Neagră, care nu s-a putut face cu toată hărnicia şi devotamentul deţinuţilor politici reacţionari.

Anomalia magnetică de la Magnitogorsk rămâne în continuare o enigmă pentru mine. Răposaţii mei profesori din trecut s-ar putea să-mi fi explicat cum a luat naştere, geologic, acea anomalie magnetică. Am uitat şi nu vreau să mai ştiu. Nu-mi împrospătez deloc memoria mea prezentă. Cum totul în Univers şi pe infimul nostru Pământ e o enigmă, încă una atât de nesemnificativă nu mai contează.

Azerbaidjanul sovietic era baza petrolului, cu oraşul Baku considerat în anii de după război un fel de Mecca a petrolului mondial. L-a râvnit mult Hitler, a şi ajuns aproape acolo o armată condusă de feldmareşalul von Manstein, dar s-a retras în timpul încercuirii de la Stalingrad. Nimeni nu vorbea prin 1950-1960 de gaze naturale. Petrolul şi cărbunele erau combustibilii pentru timpuri de pace şi război. Bucureştiul nostru avea blocuri cu încălzire cu gaz metan la sobe încă din capitalism, dar pentru capitalişti doar. În epoca de aur gazul metan însemna înfiorătoarea butelie, pe care o schimbai de regulă lunar.

Ne-au avertizat activiştii comunişti şi cominternişti între 1945 şi 1990 că orânduirea capitalistă e putredă şi că în mod dialectic va dispare de pe scena istoriei? Mie cel puţin mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. Dar mulţi au învăţat serios materiile şcolare socialism ştiinţific, economie politică, materialism dialectic şi istoric. Au luat totul în serios şi au ajuns activişti de partid şi de stat. Au crezut în victoria comunismului până când tovarăşul Mihail Gorbaciov a introdus în ştiinţa marxist-leninistă glasnost-ul şi perestroika, două cuvinte curat ruseşti. Noi, românii adevăraţi, cu strămoşii cunoscuţi, avem în totalitatea vocabularului frumoasei noastre limbi mai multe cuvinte slave decât latine. Savantul lingvist B. P. Hasdeu, basarabean de origine, a constatat şi el ce era de constatat şi i-a venit o idee genială: da, avem mai multe cuvinte slave, inclusiv toponimele, dar fondul principal de cuvinte e de origine latină, adică acel număr de cuvinte care ne vin permanent pe buze: casă, masă, cap, ochi, nas, gură, mâini, frate, soră, mamă, tată, fiu etc. Dar de atunci puternica noastră limbă a tot asimilat cuvinte străine, până la barbarismul numit job, adică serviciu, loc de muncă, post, slujbă rusească etc. Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă. Proverb ruso-român.