O familie din Mitocu Dragomirnei a adoptat trei fetiţe, două dintre ele surori

O familie din Mitocu Dragomirnei a adoptat trei fetiţe, două dintre ele surori care se aflau pe lista copiilor greu adoptabili. Familia Daniel şi Adriana Pentiuc mai au o fetiţă împreună, Ioana, în vârstă de 12 ani, şi două fete majore, în vârstă de 23 de ani, Daniela şi Iustina, care provin din căsătoriile anterioare ale celor doi soţi. Prima fetiţă adoptată, Mihaela, are aproape 4 ani şi este în familia Pentiuc de la vârsta de un an şi jumătate, iar surorile Daria, în vârstă de 6 ani, şi Larisa, în vârstă de 10 ani, au intrat în familia adoptatoare la începutul acestui an.

Mulţumesc, Doamne!

I-am întrebat pe soţii Daniel şi Adriana Pentiuc, căsătoriţi de 20 de ani, dacă sunt fericiţi cu casa plină de fete. Mi-au răspuns că fericirea lor are chipul copiilor. Am vrut să le aflu povestea şi să descopăr ce i-a determinat să adopte trei copii abandonaţi. Mi-au spus că din totdeauna şi-au dorit să adopte un copil. Ei cred că în acest fel îi pot mulţumi lui Dumnezeu pentru că le-a dat mai mult decât şi-au dorit.

Nu le-a fost mereu uşor. Nici acum nu le este. Au pornit de jos şi cu multe greutăţi. Au fost nevoiţi să plece la muncă în străinătate pentru a-şi face o casă. S-au întors în România după zece ani, cu Ioana în braţe, pentru că fetiţa s-a născut în Italia. Ioana a fost un copil foarte dorit şi a apărut în viaţa celor doi părinţi după 8 ani de căsnicie.

Prima încercare a eşuat din cauza birocraţiei

Daniel şi Adriana şi-au dorit mereu să dea o şansă unui copil care are nevoie de o familie. S-au gândit şi la Ioana, că i-ar prinde bine un frate sau o soră, dar au adoptat în primul rând gândindu-se că pot să ajute un copil. „De 10 ani ne-am întors în ţară, iar acum 8 ani am făcut primul pas spre a adopta un copil. Am fost la DGASPC Suceava, dar era atât de stufoasă documentaţia şi drumul până la un copil era aşa lung şi anevoios încât am renunţat”, ne-a spus Daniel Pentiuc.

Au renunţat pentru un timp, deoarece ideea de a salva un copil nu a fost abandonată, doar amânată din cauza birocraţiei. Familia Pentiuc a revenit cu o cerere la Biroul adopţii şi postadopţii (DGASPC Suceava) acum doi ani, când deja legislaţia a devenit mai permisivă. Au avut tot suportul consilierului juridic Gabriela Prundel, şef Birou adopţii şi postadopţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, şi al colegilor ei.

„Toţi copiii merită adoptaţi, merită o şansă”

Prima fetiţă care a ajuns în familia Pentiuc, provenind din sistemul de protecţie a copilului, abandonată la naştere şi preluată de un asistent maternal profesionist, a fost Mihaela, acum în vârstă de 4 ani. Ea le-a schimbat viaţa celor doi soţi. A reuşit să-i sensibilizeze atât de mult pe cei doi părinţi, încât nimic nu li se mai părea greu. „Cei de la Direcţie ne-au spus că au o fetiţă pentru noi. Am văzut o fotografie, am aflat istoricul copilului, apoi am acceptat să o vedem în realitate. De la început noi am spus că ne dorim un copil, indiferent de sex, de etnie, de vârstă... Ne-am gândit că Dumnezeu o să aleagă pentru noi”, ne-au povestit cei doi soţi.

Înţelegerea celor doi părinţi a fost să nu aleagă un copil. În opinia lor, toţi copiii merită adoptaţi, merită o şansă. Şi-au spus că primul copil care li se va propune va fi al lor. A fost să fie Mihaela, pe atunci o mogâldeaţă cu ochi mari, negri, în vârstă de un an şi jumătate. „Nu o să uităm niciodată când am mers prima dată să o vedem pe Mihaela. Când am văzut-o m-am gândit: Doamne, oare ce am făcut să merităm aşa un copil cuminte şi frumos! Aveam în mână un ou de ciocolată. I l-am oferit şi ea a întins mânuţele să o iau în braţe. A fost ceva unic, ca un lipici. I-am dat jucării, a stat în braţe, apoi s-a dus la dulap, mi-a arătat o hăinuţă şi ne-a sugerat să mergem afară... Nu vorbea foarte bine...”, şi-a amintit Adriana.

La fel de emoţionantă a fost prima întâlnire şi pentru Daniel Pentiuc. Tot în ziua aceea a luat-o şi el în braţe şi i s-a lipit de suflet. A decurs totul foarte bine. Nu i-a interesat din ce familie provine. Li s-a spus că a fost lăsată în spital, la naştere, dar mai mult nu i-a interesat. Ei sunt de părere că fiecare copil are un destin. „Nu trebuie să săpăm în trecutul unui astfel de copil, să întrebăm de ce?, cum?, să judecăm..., doar să-i iubim”, a spus Adriana. „Nu mergem la piaţă... Vorbim despre suflete şi atunci este mult mai important să vedem ce putem face pentru ei, nu să ne întrebăm  ce nu au făcut alţii pentru ei”, a adăugat soţul Adrianei.  

Nevoia de iubire

Am aflat de la Daniel şi Adriana secretul căsniciei lor: susţinerea reciprocă necondiţionată. Tot timpul s-au sprijinit unul pe altul şi au spus mereu: „Noi am pornit foarte de jos şi foarte greu. Dacă Bunul Dumnezeu ne ajută şi avem şi noi o casă, pentru că asta ne-am dorit, pentru asta am plecat la muncă în Italia, cred că trebuie să facem şi noi ceva. Dumnezeu ne-a dat nouă, hai să dăm şi noi ceva înapoi. Cred că ar fi frumos să adoptăm un copil, să-i oferim o şansă, aşa cum şi noi am avut la un moment dat o şansă”.

Mihaela, primul copil adoptat, a fost cea care le-a deschis sufletul şi i-a făcut să adopte din nou. A reuşit să sape în inimile lor adânc, astfel că Daniel şi Adriana s-au simţit, la început, goi pe dinăuntru. Nu mai conta nimic, doar bucuria din ochii Mihaelei, însetată de iubire. Dragostea a fost atât de intensă încât la începutul acestui an, soţii Daniel şi Adriana şi-au dorit mai mult. Nu material. Şi-au dorit să ofere mai mult, să adopte încă un copil.

Au plecat după o fetiţă şi s-au întors cu două surori

Cei doi soţi au întrebat-o pe fiica lor Ioana dacă mai vrea o soră sau un frate. Ea a dorit o surioară, aşa că părinţii s-au conformat, deşi în sinea lor şi-ar fi dorit un băiat. Din nou au plecat de la premiza că vor adopta un copil, fără să aleagă. Nu s-au gândit că se vor întoarce acasă cu doi copii, două surori. Reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava le-au vorbit celor doi soţi de lista copiilor greu adoptabili. Le-au arătat două surori, una în vârstă de 6 ani şi una în vârstă de 10 ani. „Nu contează”, au spus soţii Pentiuc. Probabil aşa trebuia să se întâmple, pentru că, după cum susţine Daniel, nimic nu este întâmplător în viaţă.

După procedurile legale, vizite, cele două surori au ajuns în familia din Mitocu Dragomirnei şi s-au integrat foarte bine. „Ce le-am spus când le-am adus pe surori acasă? Că ce-l puţin de azi înainte, ziua de mâine nu trebuie să le preocupe. A însemnat mult pentru ele. Rolul nostru este să le creştem, să le educăm şi să le oferim nişte posibilităţi. După..., totul va depinde de ele. Noi le vom sprijini mereu. Avem de unde, mulţumim lui Dumnezeu, avem cam tot ce ne trebuie, de ce nu s-ar bucura şi alţi copii care nu au, de aceea ce avem noi?”, ne-a povestit Daniel.

Aceşti copii abandonaţi de părinţii naturali au nevoie în primul rând de multă dragoste. O spune Adriana, completând că oricâtă iubire le-ai oferi acestor copii, parcă nu este de ajuns. „Când ajung acasă, toate fetele vin în întâmpinarea mea şi strigă: mama, mama! Când mi-a spus Larisa prima dată: <Ce să fac dacă vă iubesc atât de mult?!>. Cum credeţi că m-am simţit? Nu pot descrie în cuvinte. M-am simţit atât de importantă... Copiii sunt sinceri!Nu am visat să am aceste sentimente unice. Copiii sunt viaţa mea şi nu fac nici o diferenţă între ei”, s-a destăinuit Adriana.

Cel mai frumos moment pentru Daniel este atunci când vine seara acasă, după o zi de muncă, şi le vede pe fete în jurul lui, vesele, zgomotoase, sănătoase. Cel mai trist este atunci când pleacă dimineaţa la serviciu şi urmează multe ore departe de fete.

„Cei care vor să adopte să nu asculte şi să nu fie influenţaţi de cei din jur”

Soţii Pentiuc ne-au spus că au renăscut din cenuşă ca pasărea Phoenix. Au trecut prin multe greutăţi, emoţii, dezamăgiri. Însă, de fiecare dată au făcut ceea ce au simţit. La fel ar trebui să facă orice persoană care ar vrea să adopte un copil.

„Societatea românească are probleme de mentalitate. Cei care vor să adopte să nu asculte şi să nu fie influenţaţi de cei din jur, mai ales că legislaţia s-a simplificat mult şi pot, dacă doresc cu adevărat, să adopte un copil într-un timp rezonabil. Fiecare dintre noi are puterea de a face acest lucru. Are resurse, doar să îşi dorească mult. Trebuie să punem înaintea dorinţelor noastre dorinţele copilului. Pot să faci ceva pentru el? Atunci, fă-o! Dacă nu, mai bine nu lua această decizie. Din moment ce l-ai luat acasă, copilul este al tău, trebuie să-l respecţi şi să-l ajuţi toată viaţa”, ne-a spus Daniel Pentiuc.

Din ce ai, poţi să-ţi faci Rai

Am plecat de la familia Pentiuc cu convingerea că Ioana, un copil foarte rebel, Mihaela, o alintată şi o zvăpăiată, Daria, mult prea rezervată, şi Larisa, foarte maleabilă, un copil foarte matur, după cum le-a descris mama Adriana, sunt perlele, averea de care se pot bucura cei doi soţi. Şi nu se opresc aici. Deocamdată, vor să le ofere fetelor condiţii decente şi o educaţie bună. Le învaţă să facă Rai din ce au şi să nu râvnească după ce văd la alţii. Împărtăşesc împreună sentimente şi emoţii greu de descris şi nu spun nu, dacă, la un moment dat, destinul le va hărăzi un alt copil abandonat care are nevoie de o familie. Nimic nu este imposibil atunci când iubirea învinge şi din iubire se naşte sentimentul acela unic şi sincer de a dărui şi altora din puţinul sau preaplinul tău.