Un incendiu izbucnit joi la prânz în interiorul unui cămin de bătrâni din oraşul Frasin a făcut pagube importante. Focul a fost observat de o femeie în jurul orei 13.15 şi a fost anunţat prin intermediul unui apel telefonic la 112. Flăcările porniseră dintr-o anexă a Centrului de Îngrijire Bătrâni din localitatea Bucşoaia, în interiorul căreia se afla centrala termică, existând pericol de propagare la anexele din jur.
La sosirea pompierilor de la Garda de Intervenţie Gura Humorului flăcările cuprinseseră interiorul camerei, camera de stocare a curentului electric şi acoperişul anexei. Pompierii au reuşit să localizeze şi să stingă incendiul, însă flăcările au distrus astereala acoperişului centralei termice pe o suprafaţă de aproximativ 35 mp, cablajele de alimentare, acumulatori şi tavanul centralei, pagubele fiind estimate la circa 25.000 de lei.
Specialiştii din cadrul ISU Suceava au stabilit ca principală cauză probabilă de izbucnire a incendiului un acumulator electric defect, care ar fi provocat un scurtcircuit în centrala termică, unde s-au aprins mai multe materiale plastice.