Un tânăr cunoscut poliţiştilor pentru comiterea mai multor fapte de furt este cercetat acum penal pentru o faptă comisă în urmă cu aproape două săptămâni, când a fost depistat în trafic fără permis de conducere, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare false. În urma probelor adunate împotriva acestuia, procurorii au decis reţinerea tânărului în spatele gratiilor pentru 24 de ore şi cercetarea lui în continuare sub control judiciar.
Prins fără permis, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare false
Fapta de care este acuzat Filip P., de 17 ani, din Rădăuţi, s-a petrecut în seara zilei de 19 iulie, în jurul orei 20.50. El a fost oprit atunci de poliţişti la volanul unui autoturism BMW, fără a avea permis de conducere pentru nici o categorie auto. De asemenea, autoturismul condus de acesta avea montate plăcuţe de înmatriculare false, emise de autorităţile din Bulgaria pentru un autoturism marca Mercedes.
Tânărul este cunoscut poliţiştilor de aproximativ doi ani de zile, în această perioadă acesta comiţând mai multe furturi din locuinţe aflate în comunele din jurul oraşului Rădăuţi, iar în acea seară poliţiştii cred că acesta dădea târcoale unor locuinţe, fiind văzut cu maşina pe DN 2H Rădăuţi-Gălăneşti, DJ 178F Gălăneşti-Hurjuieni-Frătăuţii Vechi, precum şi pe DJ 178C, Frătăuţii Vechi-Frătăuţii Noi.
Tânărul este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni
În timpul continuării cercetărilor efectuate de poliţişti, acestea au fost extinse şi la comiterea unor alte fapte penale, iar prin ordonanţa organelor de poliţie judiciară din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gălăneşti, emisă la data de 26 iulie, a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „instigare la infracţiunea de fals intelectual”.
De această dată fapta tânărului de 17 ani constă în aceea că în aceeaşi noapte, în jurul orei 01.25, a condus pe DJ 178F, prin comuna Gălăneşti, autoturismul BMW 318 i, cu alte numere de înmatriculare, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi fără să aibă asupra lui documentele prevăzute de lege pentru control.
24 de ore după gratii şi cercetare în continuare sub control judiciar
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus la rândul său continuarea urmăririi penale faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare” şi „instigare la infracţiunea de fals intelectual”. Astfel, marţi la prânz, pe numele tânărului de 17 ani a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava. În timpul zilei de miercuri, procurorii au luat decizia cercetării în continuare a tânărului de 17 ani sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Tânărul din Rădăuţi a intrat în vizorul poliţiştilor după ce a devenit suspect de comiterea mai multor furturi din locuinţe, fiind cercetat şi în urma furtului unui autoturism, cu care s-a izbit în gardul unei locuinţe. El a fost arestat preventiv pentru furt calificat şi, în urma trimiterii în judecată, a fost condamnat de instanţă la închisoare cu suspendare.