Lidera promoţiei 2018 a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov este slt. Narcisa Maria Ciotină, ofiţer de război electronic, aceasta clasându-se prima dintre cei 80 de absolvenţi ai instituţiei, cu o medie generală de 9,74. Narcisa a fost înscrisă la specializarea militară Război electronic în aviaţie şi apărare antiaeriană.
Tânăra este originară din Brăieşti, comuna Cornu Luncii, urmând studiile liceale în cadrul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, iar gimnaziul la şcoala din Brăieşti.
„Ieri eram student, astăzi sunt ofiţer instruit, cu idealuri şi principii ferme. Deşi aud în jurul meu voci care rostesc <am terminat>, eu am un singur gând care îmi dă fiori: astăzi începe totul. Privesc încrezătoare viitorul şi cerul colorat în albastrul care mi-a călăuzit paşii până aici. Epoleţii mei poartă urma poveţelor familiei şi prietenilor, iar nasturii mei proaspăt lustruiţi oglindesc pasiunea pentru cariera pe care am ales-o. Aştept cu nerăbdare să descopăr ce îmi ascunde viitorul. Îmi voi servi patria în cadrul Grupului 4 Război Electronic <Locotenent-colonel Mihai Cană>. Viitorul este imprevizibil, iar principala mea aspiraţie este să excelez. <Cerul nu este limita cât timp pe lună sunt urme de paşi>”, sunt gândurile cu care Narcisa încheie capitolul studenţiei.
Un capitol căruia Narcisa i-a pus punct în calitate de lider, reuşită pentru care a fost distinsă, în cadrul ceremoniei de absolvire, cu numeroase decoraţii.
Aspiraţia sa spre albastrul aviaţiei s-a născut încă de când locuia în Brăieşti, „un sătuc mic, dar plin cu suflete mari”.
Simţea fluturi în stomac şi fiori în suflet când se uita cu bunicii săi la ProPatria şi îi privea cu jind pe cei îmbrăcaţi în uniformele strălucitoare, le urmărea cu atenţie mersul ordonat şi încerca alături de prietenii de joacă să le imite salutul demn şi plin de patriotism.
Aşa s-a înfiripat decizia de a îmbrăţişa cariera militară şi de a fi admisă la Colegiul Militar Liceal Câmpulung Moldovenesc, instituţie care a fost a doua sa casă, cu „părinţii de suflet”.
"Academia este sigiliul care pecetluieşte munca depusă"
Anii de studenţiei au însemnat pentru Narcisa „trăiri frumoase, prietenii legate, oamenii minunaţi care s-au cuibărit în sufletul meu, experienţe extraordinare care mi-au influenţat idealurile şi principiile, evenimente şi festivităţi militare care marcau scurgerea nisipului din clepsidra Academiei Forţelor Aeriene”, declara tânăra pentru www.armataromaniei.ro, publicaţia Ministerului Apărării Naţionale.
Narcisa recunoaşte că pregătirea din cele două instituţii militare - academia de la Braşov şi colegiul câmpulungean - a contribuit în mod deosebit la formarea sa ca ofiţer.
„Colegiul Militar este într-adevăr fundamentul carierei pe care o clădesc, dar Academia este sigiliul care pecetluieşte munca depusă în aceşti 7 ani de studii militare”, arată tânăra.
A participat la 2 mobilităţi în străinătate: Comenius în liceu şi Erasmus în academie, iar pe timpul celor trei ani de Academie s-a implicat activ în activităţile Asociaţiei Studenţilor Militari din Braşov.
Distincţii pentru Narcisa
Ceremonia prilejuită de absolvirea celor 80 de militari, promoţia „Centenarul Marii Uniri”, a avut loc la finele săptămânii trecute.
Festivitatea s-a desfăşurat în prezenţa secretarului de stat Mircea Duşa, a şefului Statului Major al Forţelor Aeriene - Viorel Pană, a reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale, a oficialităţilor publice locale şi centrale, a cadrelor didactice şi a instructorilor din academie şi a unui număr mare de părinţi şi rude ale absolvenţilor.
Narcisei i-au fost înmânate mai multe distincţii: Stilet cu înscrisuri gravate, Emblema de merit Ştiinţa Militară, clasa a II-a, Emblema de onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, în semn de apreciere deosebită pentru absolvirea ca şef de promoţie.