Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 31 iul 2018 - Anul XXIII, nr. 170 (6880)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Expoziţii aniversare

„Statalitatea cehoslovacă 1918” şi „Primăvara de la Praga 1968”, la Muzeul Bucovinei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În perioada 1 - 31 august, Muzeul Bucovinei din municipiul Suceava va fi gazda a două expoziţii aniversare cu titlul „Statalitatea cehoslovacă 1918” şi „Primăvara de la Praga 1968” realizate de Centrul Ceh din Bucureşti. Aceste expoziţii fac parte dintr-o serie mai largă de astfel de evenimente, ce au drept scop aniversarea, respectiv comemorarea a două dintre cele mai importante evenimente ce au marcat istoria Cehoslovaciei, crearea republicii în anul 1918 şi invadarea oraşului Praga de către trupele sovietice în luna august a anului 1968. Anul 2018 marchează împlinirea a 100 de ani de la crearea statului cehoslovac. Ca urmare a Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat, luând naştere noi state. Printre acestea s-a numărat şi Cehoslovacia, care a luat naştere în luna octombrie a anului 1918, Thomas Garrigue Masaryk devenind primul preşedinte al Republicii. În anii imediat următori, politica Cehoslovaciei a fost profund marcată de principiile democratice şi chiar dacă se identificau cu spaţiul rus în ceea ce priveşte originea slavă, relaţiile diplomatice au fost îndreptate către democraţiile vest-europene. Aprofundarea specificităţilor politice, sociale, economice şi culturale ce au marcat istoria naţiunii cehoslovace reprezintă un aspect important al expoziţiei, publicul vizitator urmând a fi familiarizat cu aceste realităţi istorice.

 

Informaţii detaliate şi pe înţelesul tuturor

După cel de-al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a devenit unul dintre statele blocului comunist, începând cu anul 1948. Era începutul unei opresiuni dictatoriale ce avea să dureze aproape jumătate de secol. În acest context, cehii şi slovacii au luptat pentru ca identitatea lor naţională şi culturală să nu piară, astfel că în anul 1968 a fost materializată o liberalizare culturală. Acest lucru nu a rămas fără consecinţe. În luna august, sovieticii şi-au trimis trupele pentru a invada Cehoslovacia, iar oraşul Praga a devenit un loc al confruntărilor dintre aceştia şi populaţia civilă. Liberalizarea culturală a fost stopată, controlul sovietic a devenit mult mai strict, dar acest lucru a îndârjit şi mai mult activitatea disidenţilor împotriva acestui sistem opresiv. România nu a trimis trupe în timpul Primăverii de la Praga, riscând, astfel, relaţiile cu Uniunea Sovietică, dar opunându-se categoric unei astfel de atitudini vădit agresive.
Pentru o cât mai facilă înţelegere a acestor evenimente, vor fi oferite informaţii cât mai detaliate şi pe înţelesul tuturor. Astfel, principalul scop al acestor expoziţii este acela de a familiariza publicul străin, în acest caz românii, cu istoria naţiunii cehe şi a celei slovace, precum şi cu o perspectivă de ansamblu asupra aspectului politic, social, economic şi cultural ce au marcat cei 100 de ani de independenţă. Aceste evenimente sunt susţinute de către instituţii culturale de prestigiu din Republica Cehă, precum Muzeul Naţional şi Muzeul Oraşului Praga (traducător expoziţii: Anca Irina Ionescu - Centrul Ceh, curator expoziţii: Lenka Lindaurova Centrul Ceh).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Statalitatea cehoslovacă 1918” şi „Primăvara de la Praga 1968”, la Muzeul Bucovinei.
 Vizualizări articol: 1225 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
„Statalitatea cehoslovacă 1918” şi „Primăvara de la Praga 1968”, la Muzeul Bucovinei1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei