Silvicultori în slujba Marii Uniri (II)

Alexe Procopovici (1884, Cernăuţi – 1946, Cluj), filolog, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, ales în Consiliul Naţional Român din Bucovina, avea să scrie: ”Unirea Bucovinei, vor învăţa nepoţii şi strănepoţii noştri, hotărâtă şi înfăptuită de Constituanta din 27 octombrie, a fost realizată de fapt prin intrarea armatei în capitala ei în ziua de 11 noiembrie, desăvârşită de Congresul General din 28 noiembrie 1918 şi şi-a găsit consacrarea internaţională în tratatul de la Versailles. Exact şi foarte adevărat. Cine însă va răsfoi şi documentele vremii, îşi va da seama în acelaşi timp de cât zbucium, câte dibuiri, cât avânt, cât răsunet din învălmăşeala vremii se cuprinde şi în această Unire a Bucovinei, care nu se găseşte la sfârşitul, ci doară la începutul unei mari renaşteri a neamului, care îşi mai aşteaptă şi vestitorul şi înfăptuitorul”.

Acest memorabil citat a fost ales de regretatul publicist cernăuţean Dumitru Covalciuc ca epilog al memorabilei sale cărţi consacrate prezentării membrilor Consiliului Naţional Român din Bucovina. Cum scrisesem în numărul trecut, între cei 50 de patrioţi ce au decis Unirea se numără şi trei ingineri silvici. Pe lângă înflăcăratul şi eficientul inginer Gh. Sârbu, voi evoca în continuare memoria şi contribuţia altor doi slujitori ai pădurilor Bucovinei.

Aurel Ţurcan (1876, Cajvana, districtul Suceava – 1939, Cernăuţi) a fost inginer silvic şi om politic. După absolvirea, în 1885, a Gimnaziului Superior de Stat din Rădăuţi, urmează cursurile Academiei (!) de Silvicultură din Viena. În capitala Imperiului, devine membru al ”României June”, al cărei preşedinte este ales, între 1897-1899. Întors în Bucovina este angajat la Fondul Bisericesc. Intră în politică în 1908, în acelaşi partid românesc ca şi directorul său de la fondul Bisericesc, mai sus-pomenitul Gh. Sârbu (mai vârstnic cu doar 4 ani ca el) şi este ales în Dieta Bucovinei, al cărei vicemareşal devine prin vot. În tulburata toamnă a anului 1918 devine membru al CNR, calitate în care este invitat, în noaptea de 3 noiembrie, de către contele Etzdorf, ultimul guvernator austriac al Bucovinei, care îi comunică – evident speriat – că situaţia din Cernăuţi scăpase de sub control, din pricina trupelor neregulate ucrainene, care se dedaseră la acţiuni violente şi la jefuirea depozitelor de stat şi a populaţiei. Guvernatorul propune predarea atribuţiilor sale şi restabilirea ordinii de către un guvern provincial compus paritar din români şi ucraineni.

Diplomat, Ţurcan îşi declină competenţa de a lua asemenea decizie capitală şi mijloceşte – în dimineaţa zilei următoare, 4 octombrie - o întâlnire secretă a contelui Etzdorf cu Iancu Flondor, în casa baronului Alexandru Hurmuzaki. Răspunsul lui Flondor, dat lui Etzdorf, este fără echivoc: în calitate de preşedinte al CNR, nu se va abate de la hotărârea Constituantei din 27 octombrie: guvern provizoriu român şi unirea necondiţionată cu România! (Să nu uităm că Flondor era căutat în acele zile tulburi, pentru a fi executat, de ucraineni, ca fiind ”capul răutăţilor româneşti”. Şi nici ”amănuntul” – salutar – că el trimisese în secret la Suceava, pentru a grăbi intrarea în Cernăuţi a trupelor române, aflate la Burdujeni, pe un alt om de încredere, inginerul silvic Gh. Sârbu. Compromisul propus de Etzdorf (guvern mixt româno-ucrainean) nu se va împlini, în ciuda eforturilor unui Aurel Onciul (născut la Vicovu de Sus) de a împăca ”şi capra şi varza” în numele unui himeric federalism austriac post-imperial). Revenind la inginerul Ţurcan, el va deveni, după Unire, director general al Fondului Bisericesc şi deputat în două legislaturi în parlamentul României Mari. A fost un generos sprijinitor al societăţilor culturale cernăuţene. Avea 69 de ani când s-a stins din viaţă.

Dimitrie Ţurcan(1878, Cajvana - ?) a fost inginer silvic, fratele mai mic al lui Aurel Ţurcan şi ginerele lui Dionisie, cavaler de Bejan. Absolvent şi el al Academiei Silvice vieneze, apoi inginer la Cernăuţi, s-a aflat printre cei mai activi membri ai SCRL şi ai Societăţii Academice ”Junimea”. Nutrind profunde sentimente patriotice, Dimitrie a fost unul dintre participanţii la Adunarea Naţională din 27 octombrie, fiind ales, acolo, în Consiliul Naţional Român. În această calitate a participat, ca delegat, la Congresul General al Bucovinei, care s-a ţinut în ziua de 28 noiembrie 1918 în Palatul Mitropolitan din Cernăuţi şi care a votat Unirea Bucovinei cu Regatul României. Din păcate, nu ştim anul, locul şi circumstanţele morţii acestui inginer silvic şi desăvârşit patriot român.