Un incendiu izbucnit marţi seara în satul Brodina de Sus din comuna Izvoarele Sucevei a distrus casa unei femei de 66 de ani. Focul a fost observat cu puţin înainte de ora 19.00 şi semnalat autorităţilor prin intermediul unui apel la 112. La faţa locului au ajuns pompierii Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus şi ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Brodina şi Moldova Suliţa, care au intervenit cu 2 autospeciale şi 3 motopompe pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardeau mansarda şi acoperişul casei de locuit a femeii, construită din lemn, existând pericol de propagare la întreaga gospodărie. După mai mult de 3 ore de intervenţie, incendiul a fost lichidat, fiind distrus acoperişul casei pe 80 de metri pătraţi, mansarda pe 80 de metri pătraţi şi bunuri casnice. S-au degradat pereţii locuinţei pe aproximativ 120 de metri pătraţi, tavanul pe 80 de metri pătraţi şi alte bunuri, valoarea pagubelor fiind de circa 25.000 de lei. În urma cercetărilor întreprinse de pompieri, s-a stabilit cauza probabilă de izbucnire a incendiului ca fiind efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, cercetările poliţiştilor fiind continuate în cadrul unui dosar penal pentru distrugere din culpă.