Lucrările de renovare demarate la Gara Iţcani nu se vor finaliza cu siguranţă în acest an, iar şansele de a se încheia anul viitor sunt la fel de improbabile. În schimb, şedinţele dintre beneficiar, Regionala CFR Iaşi, constructor, SC Ghenuţa SRL Iaşi, o firmă de casă a reprezentanţilor de la calea ferată, proiectant, ISPCF Bucureşti, şi cei de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Suceava curg în ritm ameţitor.
Ieri s-a derulat o astfel de şedinţă, cu reprezentanţi de la toate părţile implicate care se plimbau printre cei câţiva muncitori care plimbau o roabă de colo până colo.
Se poate spune că „entuziasmul” era la el acasă, atât în rândul beneficiarilor, cât şi al muncitorilor. Oricum, de la demararea lucrărilor, din 2016, şi până în prezent, s-au efectuat 15-20% din totalul lucrărilor, iar perspectivele de a se avansa într-un ritm mai bun sunt extrem de mici.
Pentru întreaga lucrare de renovare a Gării Iţcani constructorul a trimis 22 de oameni. Rareori toţi odată
De altfel, la toată clădirea Gării Iţcani, SC Ghenuţa SRL Iaşi, firmă care a subcontractat lucrările de la SC Construcţii Feroviare Câmpulung Moldovenesc, câştigătorul licitaţiei, a trimis doar 22 de oameni. Şi aceia rareori cu toţii deodată, pentru că în cele mai multe cazuri s-a lucrat doar cu câte 3-5 muncitori. Având în vedere suprafaţa care trebuie renovată şi numărul de muncitori cu care se lucrează nici nu este de mirare că mai mult se bate pasul pe loc.
Finalul şedinţei de ieri are şi un verdict care nu prea lasă loc de speranţe în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor într-un timp rezonabil. Mai exact, din cauza umezelii care s-a descoperit după decopertarea unor zone din clădire, proiectantul a luat decizia de a sista lucrările până la actualizarea proiectului.
Nimeni nu ştie cât va dura această operaţiune, dar dacă ne uităm şi vedem că din lunile de vară a mai rămas prea puţin timp, nu ar fi exclus ca în acest an să nu se mai mişte nimic la Gara Iţcani. Poate că acesta era cadoul pe care Regionala CFR Iaşi a vrut să-l facă sucevenilor cu ocazia Centenarului Marii Uniri. O surpriză uriaşă, e drept, dar extrem de neplăcută.
Mai multe probleme identificate şi care blochează totul
Până la decizia de întrerupere a lucrărilor, Sorin Trandafirescu, directorul Diviziei Investiţii de la Regionala CFR Iaşi, prezent ieri la Suceava, a explicat problemele care au apărut.
„La bârnele de lemn de la acoperişul peronului s-a făcut o expertiză şi s-a constatat că sunt putrezite, aşa încât trebuie reconstituite la fel cum erau în momentul în care gara a fost dată în folosinţă. De asemenea, stâlpii de susţinere a bârnelor trebuie verificaţi pentru a se vedea dacă nu prezintă fisuri, iar cei deterioraţi pot fi refăcuţi doar de o firmă din Botoşani, singura pe care am descoperit-o că poate realiza astfel de operaţiuni. Mai este o problemă şi la baza clădirii, în sensul că piatra folosită prezenta umezeală în momentul decopertării, iar cei de la Monumente şi Patrimoniu ne-au transmis că trebuie să se usuce, iar la final să rămână în starea iniţială, fără tencuială”, a arătat Sorin Trandafirescu.
Lucrările de patrimoniu impun o nouă licitaţie
Dacă pentru lucrările la clădire, peron şi copertina peronului s-a ajuns la concluzia că trebuie sistate momentan, alte lucrări nici nu au început şi nici nu vor demara prea curând. Şi asta pentru că trebuie executate de firme specializate în lucrări de patrimoniu. Iar asta necesită o nouă licitaţie.
Mai exact este vorba de intrarea în Gara Iţcani, care trebuie sculptată de un meşter pietrar, operaţiune care va dura minimum 6-8 luni. O altă lucrare care va fi prinsă în această licitaţie este a balconului exterior de la intrarea în clădire, care necesită, de asemenea, lucrări de fineţe din partea unui specialist.
O altă parte sensibilă este legată de plafonul din sala de bilete, dar şi de casele de bilete în sine, care trebuie realizate din lemn, exact ca acum un secol şi ceva.
Gara Iţcani, un pericol public pentru cei care aleg să călătorească prin acest punct
Bugetul total alocat de CFR Infrastructură pentru reabilitarea şi modernizarea Gării Iţcani este de 9 milioane de lei.
Clădirea Gării Iţcani este închisă de mai bine de doi ani de zile, iar mai nou, după începerea lucrărilor de decopertare, s-au luat măsuri pentru ca oamenii să nu poată ajunge la peron nici prin lateralele clădirii, pentru a se evita accidentele. Măsurile de protecţie nu se prea mai văd în ziua de astăzi, aşa încât gara poate fi considerată un pericol public.
Gara Iţcani a rămas şi rămâne deschisă traficului feroviar. Accesul spre linii se face prin ruinele fostei terase de la peron. Tot pe acolo se ajunge la Casa de bilete şi Postul de Poliţie.
Gara Iţcani a rămas în principal deschisă pentru traficul de navetă. Acesta este prezent doar la câteva ore ale zilei, în rest gara fiind aproape pustie.
Gara din Iţcani a fost inaugurată în 1871, în perioada stăpânirii austro-ungare. Ultimele reparaţii capitale la această clădire, clasificată ca monument istoric, au fost efectuate în anii 1974-1975. De atunci s-au mai făcut, sporadic, doar cârpeli.