Proprietarul unei stâne amplasate pe imaşul satului Ştirbăţ a rămas fără ambii ciobani care lucrau ca zilieri. Şi nu pentru că aceştia ar fi fugit de la stână, ci pentru că s-au bătut după o partidă de beţie. Rezultatul conflictului a fost unul nefast, şi asta pentru că unul dintre ciobani a ajuns la spital, iar al doilea în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.
Bătaia a avut loc sâmbătă după-amiază chiar la stână. După ce a consumat alcool în exces, Ioan Radu Goangă, de 44 de ani, din Bereşti-Tazlău, judeţul Neamţ, l-a lovit cu un băţ peste braţul stâng şi în zona feţei pe Nicolae Liteanu, de 57 de ani, din Liteni-Suceava. Cel lovit nu a vrut să rămână dator şi l-a lovit în cap cu un par pe partenerul de pahar din urmă cu câteva minute.
Goangă a căzut la pământ şi a fost nevoie să fie transportat de urgenţă la spitalul din Suceava. Diagnosticul pus de medici a fost următorul: „policontuzionat prin agresiune, traumatism cranio-facial plagă epicraniană, etilism acut”.
În paralel, bărbatul a fost văzut şi de un medic legist, care a constatat că „prezintă traumatism epicranian. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și pot necesita un număr de 11-13 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații. Viața victimei nu a fost pusă în primejdie”.
Chiar şi aşa, cazul a fost preluat de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru comiterea faptei de „tentativă la infracțiunea de omor”.
Nicolae Liteanu a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri procurorii l-au dus în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis propunerea şi au emis un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pe numele lui Nicolae Liteanu.